Spre deosebire de femeile din haremurile turceşti, care puteau fi şi sclave sau prizoniere de război, împăraţii chinezi nu acceptau decât fete de rang înalt, provenite din rândurile aristocraţiei şi beneficiind de o educaţie fără cusur.
Femeile sultanilor primeau această educaţie abia în harem, ele având dascali eunuci care le învăţau să scrie, să citească, să cânte la instrumente muzicale, şi fiind iniţiate în arta plăcerilor de către concubinele mai experimentate, în aşa fel încât să ştie cum să trezească simţurile sultanului. Ca o anecdotă, să adăugăm că tot femeile din harem au fost cele care au inventat jocul de cărţi, probabil din plictiseală… Femeile care îi dăruiau fii sultanului aveau un statut social foarte ridicat. Ele primeau propriile apartamente, erau înconjurate de armate întregi de servitoare şi eunuci şi adunau averi fabuloase. La turci, ca şi la chinezi, sultanul îşi alegea partenerele nu văzându-le direct, ci admirând tablourile acestora, pictate de artiştii de la Curte. Abia după ce parcurgea o întreagă asemenea „expoziţie”, sultanul era în măsură să decidă dacă o femeie merită sau nu să fie aleasa… (A.M.)
