PROSTIE. Doi turişti ruşi aflaţi în Florida au plătit scump pentru că au vrut să încalce o lege încă aflată în vigoare în acest stat.
Cei doi au petrecut în spital câteva luni după ce au încercat să facă sex cu un porc spinos. Aflaţi în vacanţă în Florida, bărbaţii din Sankt Petersburg, de 32 şi, respectiv, 30 de ani, s-au gândit să-şi umple timpul încălcând legea în vreun fel, după ce citiseră o carte cu cele mai ciudate legi din SUA. I-a amuzat că într-un stat este interzisă poziţia misionarului şi că în altul nu ai voie să aduci un leu la teatru. Dar o lege din Florida li s-a părut de-a dreptul interesantă şi demnă de a fi sfidată.
Aflând că, în statul în care se aflau, este interzis să faci sex cu un porc spinos, cei doi au plecat în căutarea unei vieţuitoare din această specie, după ce se trataseră cu nişte whisky pentru a-şi face curaj, relatează Pravda. Gestul lor avea să-i coste foarte scump. Chiar dacă au plecat la timp din SUA, a doua zi de dimineaţă, când au observat cu stupoare că totul îi durea de la mijloc în jos, în Rusia au ajuns direct la spital, unde au fost trataţi timp de mai multe luni. Diagnosticul medicilor a făcut înconjurul Rusiei: „ţepi de porc spinos pe organele genitale”. „Singurul fapt pozitiv din această poveste este că cei doi turişti au plecat din SUA înainte”, au declarat medicii. (A.M.V.)