O nouă metodă contraceptivă- inelul vaginal

Inelul contraceptiv unic care combină eficienţa „pilulei” cu auto-inserţia o dată pe lună este acum disponibil şi în farmaciile din România.

NUVARING® (inel vaginal care conţine etonogestrel 120mcg/etinil estradiol 15mcg) este un inel flexibil, transparent, care conţine hormonii estrogen (etinilestradiol) şi progestogen (etonogestrel). Aceştia sunt eliberaţi din materialul inelului şi absorbiţi prin mucoasa vaginală direct în circulaţia sangvină. Inelul acţionează asemenea „pilulei, prin inhibarea ovulaţiei”1. Modul local de administrare este benefic deoarece evită primul pasaj hepatic, iar eficienţa contraceptivă nu este afectată de tulburările gastro-intestinale (vărsături sau diaree, ce pot modifica până la suspendare efectul contraceptivelor orale prin suprimarea absorbţiei acestora)1.

„Anual în lume, 38% dintre sarcini sunt neplanificate, iar 23% dintre ele sfârşesc prin avort. Conform unor studii realizate în Danemarca şi Franţa, sarcinile nedorite au apărut în 60.3% dintre cazuri din cauza pilulelor uitate sau luate prea târziu, iar în 7.7% dintre cazuri din cauza vărsăturilor.2 În România, rata prevalenţei contracepţiei în 2004 era de 58% din totalul femeilor de vârsta fertilă (14-44 de ani). Calea cea mai simplă de reducere a avorturilor este evitarea unei sarcini nedorite: alegerea unei metode contraceptive eficiente, simple prin modul de administrare şi cu o protecţie în procentaj foarte ridicat.

După Conferinţa Mondială a Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială (IPPF) de la Beijing 2003, a apărut în lume conceptul de „sănătate a reproducerii umane” în a cărei definiţie se stipulează că aceasta reprezintă nu numai absenţa unei stări patologice a aparatului genital, dar şi desfăşurarea confortabilă a unei vieţi sexuale în siguranţă faţă de contractarea unor boli transmisibile sexual sau apariţia unei sarcini nedorite, cu oferirea unor servicii medicale de prevenire a acestora.

Pentru a reduce rata apariţiei sarcinilor nedorite păstrând totodată o bună stare de sănătate, dar şi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor femeilor din România, din luna mai 2009 pe piaţa noastră există unicul inel contraceptiv NUVARING® cu administrare locală (intravaginală) lunară, deci o complianţă crescută, cu eliberarea continuă şi constantă a celei mai mici doze de etinilestradiol, femeile având posibilitatea de auto-administrare” declară Prof. Dr. Virgiliu Ancăr.

Dintre femeile care au participat voluntar în studiile clinice privind folosirea NUVARING®, 91%
s-au declarat satisfăcute sau foarte satisfăcute de utilizarea produsului5; într-un alt studiu, 97% dintre femei ar recomanda această metodă unei prietene6. Mai mult, 96% dintre femeile utilizatoare de NUVARING® nu au avut probleme la introducerea acestuia, iar 97% dintre femeile utilizatoare nu avut probleme la extragerea inelului contraceptiv.7

„NUVARING® reprezintă o contribuţie importantă la opţiunile metodelor contraceptive pe care le oferim femeilor, deoarece este unic, modern, accesibil şi confortabil, oferind siguranţă şi control fiecărei femei care îl utilizează” declară Dr. Ruxandra Dumitrescu. „Ştim că, atunci când femeile folosesc o metodă contraceptivă care se potriveşte stilului lor de viaţă, există şanse crescute ca acestea să o folosească în mod corespunzător, reducându-se riscul de apariţie a sarcinilor nedorite. Majoritatea femeilor care au încercat inelul vaginal cu administrarea o dată pe lună au preferat să îl folosească în continuare, în loc să revină la pilulă8”. 

NUVARING® a fost dezvoltat de Organon BioSciences, o divizie a Schering-Plough şi a fost aprobat pentru utilizare în SUA în 2001. În România a fost aprobat în aprilie 2009.