Tudor Chirilă va publica şi el povestea lui, varianta lui la, concursul pe care l-a iniţiat, „Şosea, lan de grâu, om, câine, păpuşă”. Dar mai bine vă arăt ceea ce scrie pe blogul personal al artistului. Printre multe altele, ţin să vă amintesc că Tudor a fost oarecum epuizat de toate aceste proiecte în care a fost implicat în ultima vreme. „Astăzi, puţin mai târziu, voi publica şi varianta mea de poveste la concursul pe care l-am iniţiat. şosea, lan de grâu, om, câine, păpuşă.
Până atunci mă duc la Cuza de la 12.30 să vorbesc cu elevii. Apoi am să scriu.
Am început deja lecturile pentru un nou şi foarte greu proiect de teatru. Faptul că m-am reapucat de teatru mă face să ies din sevraj. Tremuram şi mi-era rău, eram palid şi slăbisem, îmi venea să vomit toate cuvintele pe care le digeram zilnic. Fără teatru. Acuma, că am dezlegat garoul şi am început să scurg în mine proiectul ăsta, mă simt mai bine”, afirmă artistul. (M.C.)