Sora Monicai Columbeanu a declarat pentru Click! ca a rupt orice legatura cu fotbalistul Cristian Damiuta:Nu am avut o relaţie propriu-zisă cu Daminuţă. Ne-am intâlnit doar de trei ori. Acum, nu mai vorbim nici la telefon, nici pe Internet. Nu mai este nimic intre noi şi nici nu va mai fi" Se pare ca desi e frumoasa si curtata de tot felul de "crai de Dorobanti", Ramona nu prea are succes in dragoste.Aceasta nu a uitat sa se laude cu ofertele pentru…
Related Posts
Descoperire stiintifica – O planeta orfana hoinareste prin Univers
- Ziarul Atac Redactia
- noiembrie 15, 2012
- 0
Astronomii au anunţat că au găsit o planetă care s-a îndepărtat de sistemul stelei sale, rătăcind singuratică prin spaţiu
Specialiştii cred că obiectul CFBDSIR2149 este un corp rece şi tânăr care, din motive necunoscute, s-a eliberat de atracţia gravitaţională a stelei mame.
Nu este pentru prima dată când este descoperită o astfel de planetă, doar că aceasta este cea mai apropiată, aflată la doar 100 de ani lumină de Pământ. Observaţii iniţiale indicau că obiectul ar fi fost ori o planetă singuratică, ori o pitică cenuşie (un obiect substelar cu o masă mai mică decât este necesar pentru a menţine arderea dată …
FOTO: Cum crezi că arăta cea mai frumoasă femeie din lume atunci când era „Betty cea urâtă”?
- Ziarul Atac Redactia
- noiembrie 23, 2011
- 0
Momentan este unul dintre cele mai apreciate fotomodele Victoria’s Secret, iar reviste precum „Maxim” şi „FHM” au numit-o cea mai frumoasă femeie din lume.
Cu toate acestea, trecutul nu a fost la fel de glorios pentru Rosie Huntington-Whiteley. Britanica de 24 de ani, care apare în ediţia din decembrie a revistei „Harper’s Bazaar”, a făcut o destăinuire uluitoare: „Pe la 15 ani, eram o adevărată Betty cea urâtă”. Tânăra, care i-a luat locul lui Megan Fox în noul film „Transformers”, a explicat că avea o dantură groaznică şi a purtat mult timp aparat dentar.
Totodată, ea a declarat că nu ştia să …
Michael Jackson, condus pe ultimul drum
- Ziarul Atac Redactia
- iulie 7, 2009
- 0
Membrii familiei Jackson, printre care se numără şi cei trei copii ai "Regelui muzicii pop", au sosit, marţi, la cimitirul Forest Lawn din Los Angeles, pentru un serviciu funerar privat în memoria lui Michael Jackson, ce va fi urmat de un omagiu public în centrul oraşului.
…