ŞOCANT. Vreme de decenii, antropologii au crezut că oamenii au evoluat din maimuţele antropoide, animale care ar fi evoluat la rândul lor din maimuţe, toate având un strămoş comun în adapidae, mamifere arboricole asemănătoare veveriţelor sau lorişilor de azi, care ar fi trăit în urmă cu circa 50 de milioane de ani.
Şi totuşi, o nouă descoperire vine să dea peste cap această teorie care până astăzi părea bătută în cuie. Antropologii germani au scos la lumină, într-un sit arheologic de lângă oraşul Frankfurt, rămăşiţele unei maimuţe asemănătoare cu lemurienii de azi, cu o vârstă incredibilă… 47 de milioane de ani. „Este o descoperire extraordinară care aduce în faţa cercetătorilor un grup animal total necunoscut până acum. Este posibil ca acesta să fie adevăratul strămoş al primatelor”, afirma Philip Gingerich, preşedinte al Societăţii Americane de Paleontologie şi profesor în cadrul Universităţii de Michigan. Specialiştii au ţinut însă să menţioneze că scheletul misterios nu reprezintă acea verigă lipsă despre care s-a vorbit până acum, deşi importanţa sa este una covârşitoare, iar dacă vechimea sa se dovedeşte reală, teoriile cu privire la evoluţia omului ar trebui inevitabil rescrise. (A.M.V.)