Aglomeraţie în grădiniţe! Copiii dorm câte doi în pat

VRANCEA. Lipsa locurilor din grădiniţe afectează sute de copii. În judeţul Vrancea, numărul cererilor este de două ori mai mare decât cel al locurilor.

Situaţie în care educatoarele se văd nevoite să-i culce pe pe micuţi câte doi în pat. „În Focşani sunt 15 grădiniţe şi în aceste condiţii putem spune că un număr de peste 300 de copii au rămas pe dinafară, dar până în toamnă situaţia se va rezolva”, a declarat Cristina Mazilu, inspector de specialitate ISJ Vrancea. Părnţii se uită cu tristeţe cum copiii lor trebuie să facă faţă unei astfel de situaţii. Alternative nu au, aşa că aşteaptă neputincioşi ca autorităţile să rezolve problema. (G.R.)