De la împărtăşanie, pe patul de spital!

SATU MARE. 18 oameni au ajuns la spital cu intoxicaţie alimentară după ce au participat la o masă festivă prilejuită de prima împărtăşanie a unei minore.

Din cele aproximativ 50 de persoane invitate la petrecere, 25 s-au prezentat la spital după ce au acuzat stări de rău, 18 dintre acestea fiind internate la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Satu Mare. Inspectorii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Satu Mare au stabilit că oamenii s-au intoxicat după ce au consumat preparate cu ouă, care nu au fost proaspete. (G.R.)