Lipsa de eleganţă a Marianei. Horia Moculescu – Fericirea de a-şi teroriza propria victimă

Scandalurile des mediatizate din zilele noastre hrănesc cu prisosinţă nevoia de bâlci românesc. Şi mai cu seamă scandalurile de cuplu. Bahmu şi Prigoană au fost un fel de etalon în acest sens, fiind urmăriţi cu nesaţ, vreme îndelungată, de către devoratorii de acest gen.

Pentru ca, apoi, să devină o modă ca intimitatea unui cuplu să fie proţap şi proţopoc în casele gospodinelor care o priveau cu acelaşi nesaţ ca pe oricare din telenovelele atât de savurate în zilele noastre. Acum, unul dintre scandalurile care incintă cu prezenţa lui este cel dintre Horia Moculescu şi Mariana Moculescu. Interesantă devine, în această nefericită ecuaţie, cauza care a determinat situaţia mocirloasă în care se scaldă cei doi de multă vreme încoace. Cu siguranţă, Horia Moculescu are o personalitate pe cât de dificilă şi puternică, pe atât de sofisticată, remarca în sine neavând, nicicum, vreun reproş la valoarea sa ca şi artist. Neinspirat, s-a căsătorit cu Mariana la o vârstă când aceasta era foarte tânără şi lipsită de experienţă.

Ca orice femeie, Mariana, cucerită iniţial de inteligenţa artistului de faţă şi, totodată, îndrăgostită de acesta, şi-ar fi dorit să crească din punct de vedere profesional şi, totodată, să fie o mamă exemplară. Dorinţe de altfel fireşti pentru oricare femeie care s-ar fi angrenat într-o relaţie de cuplu. Însă Mariana nu a fost pregătită să facă faţă unei personalităţi atât de dure ca a lui Horia Moculescu. Pe parcursul mariajului lor, a fost agresată cu bătăi sau injurii, toate acestea având darul de a face din ea o femeie vulnerabilă, până la labilitate psihică, lipsită de eleganţă şi, în final, să devină o femeie plină de răutăţi care au refulat din insatisfacţia unui mariaj eşuat.

Practic, Marianei Moculescu i s-a furat totul, bucuria unui cămin conjugal, propriul copil, care este în grija tatălui şi influienţat de acesta, transformând-o pe Nidia într-un copil cu o maturitate şi inteligenţă monstruoase pentru vârsta ei, plus eşecul în plan profesional. Nu i-a mai rămas decât această luptă dureroasă şi penibilă, cu izul unei răzbunări, frecvent mediatizate. Şi, totuşi, în mintea tuturor se poate naşte întrebarea de ce Horia Moculescu nu avut mai multă înţelepciune decât Mariana, ţinând cont că este cu mult mai în vârstă decât fosta lui soţie? Poate pentru că în Horia Moculescu există acea bucurie şi satisfacţie diabolică însoţită cu un soi de misoginism, care face să-şi caute şi să-şi cultive propria victimă, şi, cu cât aceasta devine mai vulnerabilă, cu atât satisfacţia lui să sporească în a o ataca. Iată un demers deloc înţelept, care cu siguranţă va mai da curs câtorva episoade de acum încolo! (Dna T.)