E de rău, s-ar zice. Am intrat în recesiune, spun unii; poate, dar încă nu e sigur, le replică alţii. Am ajuns să avem cel mai mare nivel al inflaţiei din Europa – nici asta nu e bine. Parlamentul a dispărut cu totul din viaţa politică, Guvernul fiind singurul care ia decizii, conducând ţara prin ordonanţe de urgenţă, de parcă Legislativul s-ar afla în vacanţă, şi provocând, fără încetare, derută şi haos. Veniturile populaţiei scad constant, de la o lună la alta, preţurile cresc, la rându-le, în acelaşi ritm, iar Executivul se pregăteşte să-şi asume răspunderea pentru nişte legi esenţiale, ignorând iarăşi Parlamentul, plătit doar pentru a sta impasibil la scălâmbăielile lui Boc şi alor săi. Aşadar, chiar e de rău.
Traian Băsescu ştie asta mai bine decât oricine, dar se exprimă, în ultima vreme, doar sibilinic, lăsându-şi la garderobă, pentru vremuri de campanie electorală, limbajul direct cu care îi fermecase pe românii care-l ascultau cu veneraţie atunci când le adresa urarea simplă: „să trăiţi bine!” Acum, preşedintele ţării foloseşte un stil mai degrabă criptic, lăsându-ne pe fiecare să înţelegem după cum ne duce capul. Zice că, dacă nu încetează criza până la începerea campaniei pentru prezidenţiale, s-ar putea să nu mai candideze. Adică, la vremuri grele, ni se sugerează să se bage la înaintare fraierii. El a stat cât a fost bine, s-a hlizit, a aruncat cu petarde, s-a jucat de-a arbitrul, a dezbinat, a păcălit, gata, s-a distrat destul. Şi, ca să ne mai dea o palmă, ne anunţă, pe surse, că-l pregăteşte pentru rolul pe care ar fi trebuit să-l joace el pe nimeni altul decât pe Emil Boc, cel mai înjurat şi mai dezavuat politician al momentului, expresia vie a slugărniciei, a lipsei de idei, de consecvenţă şi, mai ales, de onoare.
Minţile înceţoşate ale celor care conduc azi nu produc decât scenarii şi fumigene. Ne atrag în criza provocată de propria lor incompetenţă, de lipsa forţei decizionale, de lipsa orizontului. A crescut economia?, a scăzut economia? – ce legătură are Guvernul cu asta? Asta e treaba celor care produc, a investitorilor, a capitaliştilor, nu a lor, care sunt doar nişte birocraţi, necum nişte dătători de direcţii într-un domeniu de care n-au habar. Pogea ştie cum merg afacerile cu marmura ale clanului Videanu, dar n-are habar de modul de alcătuire a unui buget de stat.
Treburile Executivului sunt tocmai cele în care acesta nu se amestecă. El nu are treabă cu dezvoltarea economică, de asta se ocupă Ford, Renault, Nokia, Mittal. Guvernul chiverniseşte birurile ţării, se ocupă de învăţământ, de sănătate, de justiţie, de apărarea cetăţeanului şi a teritoriului naţional. Trebuie să acorde subvenţii pentru agricultură, nu să facă producţie agricolă, căci de aceasta se ocupă fermierii – mari şi mici. Executivul trebuie să ţină corect o anumită contabilitate, să stârpească furtul din bani publici, să asigure licitaţii netrucate, să dea bani pentru infrastructură. Guvernul nu face turism, asta e ocupaţia agenţiilor de resort şi a hotelierilor, dar asigurarea pensiilor decente îi intră în responsabilitate.
Toate astea par să nu le înţeleagă miniştrii de azi. Ei îşi bagă nasul pretutindeni, doar-doar or ieşi bani personali din toate afacerile care se derulează prin România. Afaceri ale oamenilor de afaceri, nu ale statului. Statul nu face afaceri, el gestionează banii adunaţi de la constribuabili şi încearcă să-i reinvestească pe cât se poate de profitabil pentru cei care i-au dat.
Guvernul Boc mimează a face multe, fără să facă, de fapt nimic, în afară de instaurarea harababurii totale. Negociază la nesfârşit, dar ia decizii după capul lui, revine apoi, încearcă altceva, tocmai pentru că nu-şi cunoaşte menirea reală. Care nu e, în niciun caz, aceea de a teroriza naţia prin imbecilitate şi nici aceea de a demonstra, clipă de clipă, ce uriaşă greşeală (încă nerecunoscută, dar timpul jelaniei nu e trecut) a comis şeful statului atunci când a năşit coaliţia care, prin prestaţia ei, l-a învins.
Horaţiu Vlăsceanu
Eternităţi de o zi
