Mihaela Rădulescu a anunţat, ieri, în timpul emisiunii „Duminica în familie", pe care o prezintă la Antena 1, că aceasta este „ultima lună" din cariera sa în televiziune şi că intenţionează să se retragă definitiv din lumina reflectoarelor.
Pentru a fi sigură că este luată în serios, iubita lui Dani Oţil a ţinut să îşi asigure publicul şi invitaţii că aceasta „nu este o toană", ci o decizie chibzuită, „rodul unei gândiri de câteva luni de zile". „Meseria noastră este frumoasă când ai parte de oameni frumoşi. Nu îmi trădez publicul, ci fac un pas lateral cu convingerea că fac un lucru bun pentru copilul meu", şi-a motivat Mihaela hotărârea, subliniind că „îmi iubesc copilul prea tare", el fiind în proporţie de 90% motivul deciziei de a renunţa la televiziune. Urmând modelul lui Teo Trandafir, Mihaela Rădulescu a anunţat că va mai face încă două ediţii ale emisiunii sale şi apoi va dispărea din peisajul mediatic. În ultimul timp, iubita lui Dani Oţil nu a mai apărut în nicio publicaţie, ca o formă de protest faţă de colegii din presă. (L.V.)