După ce Click! a publicat joi ştirea că solista Celia s-a certat cu iubitul ei, turcul Kemal, aceasta ne-a contactat la redacţie cu niscaiva amănunte. În primul rând a vrut să precizeze că acesta nu este nici pe departe un bărbat bogat, aşa cum toţi l-au catalogat: Mă deranjează să se spună despre Kemal că ar avea o căruţă de bani, iar eu să fiu pusă în postura de femeie întreţinută. În urmă cu un an, părinţii lui au vândut tot ce aveau aici şi s-au mutat în altă ţară. A ales să rămână aici, cu mine, şi să ne ajutăm reciproc. În ceea ce priveşte relaţia lor, aflată pe butuci de ceva vreme, amândoi susţin, la unison, că poate soarta le va mai acorda o şansă: Locuim încă sub acelaşi acoperiş, până când casa mea va fi gata. Ne iubim încă şi timpul le va rezolva pe toate!….
Related Posts
Miss World S.U.A vrea să devină profesoară !
- Ziarul Atac Redactia
- octombrie 30, 2010
- 0
Alexandra Mills a fost numită câştigătoarea competiţiei care a avut loc în sudul Chinei. Are doar 18 ani, vine din Louisville, Kentucky şi tomai a absolvit liceul, cu marele vis de a deveni profesoară.
Ocupanta locului al doilea este din Botswana, în timp ce reprezentanta Venezuelei a completat podiumul marilor învingătoare.
Concurenta ţării gazdă s-a clasat în primele cinci poziţii ale clasamentului, deşi era printre principalele favorite ale ale ediţiei cu numărul 60 al competiţiei…
…
Voicu Pânzar se iubeşte cu “Miss fata de la pagina 5″
- Ziarul Atac Redactia
- februarie 23, 2010
- 0
După un scandal de proporţii in care şi-au arătat public toate "intimităţile", Monica şi Voicu Pânzar par să o ia definitive pe căi separate. In timp ce tânăra se distrează alături de miliardari englezi, zvonindu-se chiar că este in prag de divorţ, Voicu vrea să se liniştească. Astfel că ş-a afişat in public cu noua lui iubită! Se pare că manechinul s-a aşezat cu picioarele pe pământ şi s-a cuplat cu o…
…
Robbie Williams nu va cânta cu Take That
- Ziarul Atac Redactia
- aprilie 12, 2009
- 0
Cântăreţul britanic Robbie Williams nu se va alătura foştilor lui colegi din trupa Take That, a anunţat Gary Barlow, actualul lider al grupului, informează dailymail.co.uk.
…