Secretul unui corp zvelt constă în a dormi bine noaptea, ne informează un studiu prezentat la conferinţa internaţională despre obezitate.
« După o noapte agitată, oamenii mănâncă cu 550 de calorii (22%) mai mult decât de obicei » ne arată studiul realizat de către Centrul european al ştiinţelor gustului din Dijon şi prezentat în timpul conferinţei Asociaţiei europene pentru studiul obezităţii. Ceea ce echivalează cu un bun hamburger.
Cercetătorii au constatat că senzaţia de foame era mai prezentă printre membrii grupului care nu au dormit decât partu ore în timpul nopţii faţă de cei care au dormit opt ore.
« Aceste rezultate arată că privarea de somn măreşte dorinţa de mâncare şi ar putea fi un factor încurajator al obezităţii », ne spun cercetătorii.
Un alt studiu, realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Maastricht, a demonstrat că tinerii care au dormit mai puţin în timpul pubertăţii decât în timpul copilăriei se îngrăşau mai mult decât cei care au dormit la fel.
Obezitatea se defineşte prin indicele de masă corporală (greutatea în kilograme împărtită la pătratul înăltimii în metrii sau centimetrii) care depăseste valoare de 30.
După o estimare a Organizaţiei mondiale a sănătăţii, 1,6 miliarde de adulţi depăşeau în 2005 greutatea normală, dintre care 400 de milioane erau obezi.