Adeseori se aduc reproşuri reprezentanţilor politici ai etniei rome că nu sunt suficient de uniţi şi activi în susţinerea emancipării romilor, dar se uită responsabilităţile restului clasei politice în această chestiune. În cele ce urmează, vom releva modul în care o iniţiativă pozitivă a reprezentantului romilor în Parlament a fost tratată cu superficialitate.
În anul 2008, deputatul Nicolae Păun a depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă prin care urmărea să se pună capăt obiceiului nefast al unor familii de romi de a-şi „căsători” copiii minori la o vârstă fragedă, dar şi încurajării relaţiilor sexuale dintre aceşti minori, având drept consecinţă sarcini şi naşteri la vârste reduse ale mamelor.
Cifrele statistice confirmă existenţa acestui fenomen nociv în România. De pildă, potrivit Anuarului statistic, în anul 2006 s-au înregistrat 551 de naşteri de către mame cu vârsta sub 15 ani. Cifra a fost aproximativ aceeaşi şi în anii precedenţi.
După cum se ştie, asemenea „obiceiuri” au fost criticate cu severitate de reprezentanţii Parlamentului European, îndeosebi de Baroana Emma Nicholson, care a arătat o statornică preocupare pentru soarta copiilor din România. Însă autorităţile române nu au luat niciun fel de măsuri pentru combaterea fenomenului menţionat.
În expunerea de motive a propunerii sale legislative, deputatul Nicolae Păun arăta între altele:
„Pentru a descuraja practica promisiunii de căsătorie – „logodnei” între minori la vârste fragede – care exista în Evul mediu la familiile aristocrate şi se perpetuează, din nefericire, şi azi între membrii etniei romilor, în pofida progreselor mentalităţilor şi afirmării drepturilor omului în context internaţional, a drepturilor copilului, în special – considerăm că se impune incriminarea relaţiilor sexuale între minori, precum şi incriminarea promisiunii de căsătorie făcute de părinţi pentru copiii lor minori”.
Punctul de vedere al Guvernului (elaborat de Ministerul Justiţiei condus de domnul Predoiu) a fost de respingere a acestei iniţiative, pe motiv că incriminarea actelor sexuale între minori nu ar fi oportună, iar în privinţa determinării minorilor la relaţii sexuale prin „promisiuni de căsătorie” de către părinte, tutore sau curator, s-a apreciat că formularea textului propus de iniţiator ar fi prea generală şi imprecisă. Aceste motive au fost reluate de Consiliul Legislativ şi însuşite de Comisiile juridice ale Parlamentului, astfel că propunerea legislativă a fost respinsă fără nicio dezbatere de către Senat la 4.06.208, iar de către Camera Deputaţilor, la 15.10.2008.
În ceea ce ne priveşte, suntem de părere că iniţiativa legislativă respectivă merita mult mai multă atenţie. Chiar dacă iniţiatorul nu i-a dat o redactare pe deplin riguroasă sub aspect juridic, specialiştii prin mâinile cărora a trecut această propunere legislativă trebuiau să reţină sâmburele său raţional şi să-l sprijine pe iniţiator în privinţa redactării. S-a preferat însă calea mai simplă a respingerii, iar în viaţa socială lucrurile au rămas neschimbate.
Însă iniţiativa pe nedrept irosită a dlui deputat Păun putea fi reţinută de Ministerul Justiţiei şi inclusă în cuprinsul noului Cod Penal, dându-i-se o redactare adecvată. Din păcate, nici acest lucru nu s-a întâmplat, de parcă cei care elaborează legile nu ar cunoaşte ori nu le-ar păsa de realităţile României.
Pornind de la aceste premise şi recunoscând meritele domnului deputat Nicolae Păun pentru iniţiativa sa legislativă, am redactat un amendament la proiectul noului Cod Penal şi l-am trimis comisiei parlamentare care a dezbătut acest proiect. Amendamentul preconiza introducerea unei noi infracţiuni contra familiei cu următorul conţinut:
„Determinarea unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani de a convieţui cu altă persoană în relaţii similare căsătoriei, săvârşită de către părinte sau de către reprezentantul său legal, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care înlesneşte convieţuirea minorului în condiţiile prevăzute în alin. 1”.
Textul nu incriminează fapta minorilor de a întreţine relaţii sexuale, dar în mod indirect previne asemenea relaţii, sancţionând părinţii sau persoanele care-i determină pe minori să convieţuiască în relaţii similare soţilor. Se are în vedere că încheierea unor asemenea „căsătorii” este hotărâtă de părinţii minorilor, care poartă întreaga responsabilitate, iar copiii fie nu au discernământ, fie sunt constrânşi să se conformeze.
Textul propus este concordant cu dispoziţiile Codului Familiei în ceea ce priveşte vârsta minimă a căsătoriei şi consimţământul la căsătorie, cu dispoziţiile Codului Penal în privinţa vârstei consimţământului sexual, precum şi cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale la care România este parte. Menţionăm că o infracţiune similară a fost prevăzută şi în Codul Penal Carol al II-lea, fiind menită să combată acelaşi fenomen.
Din păcate, nici această propunere nu a găsit înţelegere din partea comisiei parlamentare care a dezbătut proiectul noului Cod Penal, nefiind luată în considerare.
Probabil că domnul Predoiu şi comisia parlamentară consideră preferabil ca o realitate tristă şi ruşinoasă a României să fie ascunsă sub covor, în loc să fie abordată cinstit şi responsabil prin măsuri legale adecvate.
Prin comparaţie, poziţia domnului Nicolae Păun se dovedeşte net superioară moral şi merită toată admiraţia.
V. Stănescu
