Roşiile cunoscute şi sub denumirea de pătlăgele roşii, tomate sau denumirea latină – Lycopersicum esculentum, reprezintă una dintre cele mai importante culturi de grădină. Pe lângă faptul că sunt un aliment foarte valoros, pot fi considerate şi un medicament natural, care apare vara devreme şi îl găsim uşor până toamna târziu.
Datorită conţinutului crescut de apă, roşiile constituie un agent de hidratare şi, pe lângă faptul că combat setea, ele degajă în organism treptat apa biologică pe care o conţin. Datorită conţinutului substanţelor chimice sunt considerate ca făcând parte din categoria remediilor fitoterapeutice. Aceste substanţe sunt vitamina A, cunoscută ca foarte importantă pentru ochi şi menţinerea funcţionalităţii sistemului endocrin, o mare parte din complexul vitaminelor B şi anume (B1, B2, B5, B6 ) – cunoscute şi ca protectoare pentru sistemul nervos şi osos. Vitamina C, atât de folositoare sistemului cardiovascular. Vitamina K , recunoscută pentru sinteza anumitor elemente ale sângelui. Şi nu în ultimul rând conţinutul crescut al vitaminei E – denumită vitamina tinereţii şi a fertilităţii.
Pe lângă aceste vitamine în roşii se găsesc şi multe săruri minerale, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, nichel, zinc, cupru, fier, iod şi cobalt. În compoziţia roşiilor mai intră şi acizii organici şi anume acidul citric şi oxalic. Toţi aceşti compuşi conferă roşiilor calitatea de puternic vitaminizant, energizant, stimulator al glandelor cu secreţie internă, în special a pancreasului, conducând la activarea metabolismului, detoxifiant, chiar şi împotriva intoxicaţiei cu tutun. Relativ recent s-a descoperit că roşiile conţin licopina – pigmentul responsabil de culoarea roşie. Printre multe alte calităţi, licopina are calitatea de a fi un puternic antioxidant, cunoscută ca fiind mai puternică decât vitamina C, protejând astfel organismul de cancere, de bolile cardiovasculare, de întârzierea proceselor degenerative.
Studii recente efectuate în Statele Unite arată că, la bărbaţii care consumă destul de des roşii, sub orice formă, riscul apariţiei cancerului de prostată se reduce cu 40 la sută. Pornind de la aceste rezultate, cercetătorii nu s-au oprit aici, ci au continuat să studieze efectul roşiilor asupra bolii canceroase în general. Astfel s-a ajuns la concluzia că licopina – substanţa activă din roşii – are calitatea de a preveni şi alte forme de cancere şi anume: cancerul ovarian, cancerul gastric, cancerul de colon, cancerul osos şi chiar şi pe cel pulmonar. Se spune că roşiile de cultură, cele coapte natural şi nu în sere, ajută mult sistemul osos, dând rezistenţă oaselor şi articulaţiilor, prin faptul că îmbunătăţeşte asimilarea calciului de către organism, stopând astfel procesele degenerative.
Cercetările de ultimă oră arată că acţiunea roşiilor nu se opreşte aici, ci, din contră acţionează asupra ischemiei cardiace, împotriva aritmiilor cardiace, afecţiunilor degenerative ale vaselor de sânge, reducând astfel riscul accidentelor vasculare, al tromboflebitelor, al arteriosclerozei şi reumatismului.
Cura cu suc de roşii
Această cură se poate urma tot timpul anului, chiar şi iarna, cu condiţia ca, roşiile să fie conservate corect. Sucul trebuie pregătit înainte de a se servi. Pentru cei care nu suportă gustul prea acid, acesta se poate neutraliza adăugând puţin suc de morcovi, de pătrunjel proaspăt sau ţelină. Se recomandă consumarea unui pahar de 200 ml suc înainte de fiecare masă. Iarna se poate consuma sucul pregătit în casă, în care nu s-a adăugat nici un fel de conservant.
Împotriva afecţiunilor cardiace şi a afecţiunilor degenerative ale vaselor de sânge se recomandă ca zilnic, dimineaţa pe stomacul gol, precum şi înainte de masa de prânz şi seară, să se bea un pahar cu suc de roşii proaspăt. Cura este recomandată pentru o perioadă de 30 de zile. Consumul acestui suc, conduce la diminuarea cheagurilor de sânge şi nu mai permite formarea altor cheaguri noi.
Tot în afecţiunile vasculare precum şi în arterioscleroză se recomandă consumarea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol a unui căţel de usturoi şi a trei roşii bine coapte. Cura se recomandă a se ţine pe perioada întregului sezon în care se găsesc roşiile, de vara şi până toamna târziu.
Pentru afecţiunile articulare şi reumatism, datorită faptului că roşiile conţin o substanţă asemănătoare cortizonului se recomandă ca pe tot parcursul verii, bolnavii să consume câte un kilogram de roşii pe zi, sub diverse forme cum ar fi salata de roşii sau suc.
Sucul de roşii reduce considerabil şi efectele nocive ale tutunului, diminuând acţiunea nefastă a gudronului din fumul de ţigară asupra sângelui.
O cură de suc de roşii urmată, trei săptămâni, perioadă în care se va consuma numai câte litru şi jumătate de suc de roşii pe parcursul întregii zile, va avea un efect benefic în tratarea intoxicaţiilor cronice, în hiperaciditatea gastrică, în digestia leneşă, în constipaţii şi infecţii renale şi urinare cronice.
Roşiile sunt un real ajutor şi în păstrarea frumuseţii astfel că tinerii, mai ales cei aflaţi la vârsta pubertăţii sau cei ce suferă de acnee, se pot unge pe faţă cu suc de roşii, stând astfel o jumătate de oră, după care trebuie să se clătească cu apă de ploaie sau cu apă plată.
Persoanele cu un ten gras şi puncte negre, pot elimina aceste probleme, dacă se vor unge pe faţă cu suc de roşii, de două – trei ori pe săptămână, vor sta astfel cel puţin 30 de minute, după care se vor clăti cu apă din abundenţă. Faţa nu se va şterge cu prosopul, ci cu un şerveţel prin tamponare.
De asemeni, roşiile pot fi de un real folos persoanelor care doresc să slăbească, astfel, pot ţine o cură cu roşii. Dieta pe bază de roşii, va conţine numai roşii, timp în care se pot mânca zilnic până la două kilograme, împărţite la mai multe mese, câte 400 – 500 g la o masă. Atunci când se consumă alături de alte fructe şi legume, cantitatea maximă de roşii va scădea la 600 grame pe zi, repartizându-se pentru cele trei mese principale câte 200 grame de roşii.