Sacul şi-a găsit peticul!
Au făcut-o şi pe-asta! Pentru a patra oară, Prigoană şi Bahmuţeanca au fost la Starea Civilă şi au semnat actele. Pe blogul ei, Adriana spune că este o femeie împlinită acum, dar recunoaşte că pasul acesta l-a făcut şi de gura lumii. Era sătulă de comentariile piţipoancelor care o miştocăreau şi râdeau de ea că Progoană nu o mai ia de nevastă.
„Dacă e adevărat că orice sac îşi are peticul, se pare că eu l-am găsit pe-al meu. Întrebarea care se pune e cine-i sacul şi cine-i peticul… în fine joi, de ziua mea, l-am luat de bărbat pe Prigoană a patra oară. Chiar glumeam, spunând că am ales ziua asta ca nu cumva să uite când e data căsătoriei… Ei şi ce, o să zică lumea, doar s-au mai luat şi înainte şi n-au făcut mare brânză, nu s-au înţeles.
Diferenţa e că acum avem copii. Şi chiar ne înţelegem. Pentru cei care nu ştiu, pot spune cu mâna pe suflet că anii ăştia, în care am trăit „fără acte”, au fost cei mai frumoşi din toată relaţia noastră, aşa că mi-e chiar puţin frică, nu cumva să se strice ceva… mai ales că, de când a venit pe lume fiul nostru, mi-am dat seama că Silviu poate avea orice defect, dar că este un tată responsabil şi dedicat”.
S-a căsătorit ca să respecte tradiţia
„Tot aşa, cred că e bine să stai cu cineva timp îndelungat până să-ţi dai seama dacă e cu adevărat omul potrivit. Uite, acum, de exemplu, după atâţia ani, ne trezim dimineaţa îmbrăţişaţi şi noaptea ne culcăm la fel. Nu-i aşa că e frumos? Nu ştiu câte cupluri fac asta, dar mie una mi-ar fi greu să trăiesc lângă un om pentru care să nu simt nimic, doar fiindcă ar trebui să respect convenienţele sociale. Şi dacă tot vorbim de convenienţe, da, m-am căsătorit, într-un fel, ca să respect tradiţia. N-aş vrea ca, mai târziu, peste ani, copiii mei să mă întrebe de ce tata nu e bărbatul mamei şi de ce nu suntem luaţi cu acte, ca alţi părinţi. Cred că, atunci când vin pe lume, copiii trebuie în primul rând să-i creşti frumos şi să trăieşti pentru ei, să le oferi tot ce e mai bun.
L-am bătut la cap pe Silviu, recunosc, să facem dracului actele alea odată, să nu ne mai ia lumea la mişto şi să râdă de mine toate ipocritele cu căsnicii de mai mare râsul, dar, deh, măritate cu acte în regulă, cucoane doar de ochii lumii. Recunosc, la capitolul ăsta eu am fost „capul răutăţilor”, dar nu-mi pare rău, ci dimpotrivă, atunci când sacul îşi găseşte peticul, e normal să fie aşa. M-a durut, în toţi anii ăştia, cât am trăit ca porumbeii, pardon, concubinii, răutatea oamenilor”.
„Acum sunt liniştită. Am o familie frumoasă”
„Auzeam des pe la colţuri comentarii veninoase: „Uite, n-o mai ia Prigoană de nevastă, o s-o lase până la urmă” şi mă durea undeva în piept, până când mi-am dat seama că ar fi mai bine să mă doară în cot, fiindcă, până la urmă, actele de la primărie nu aduc nici vreo fericire suplimentară, nici înţelegere în cuplu, nici iubire. Şi că, până la urmă, dacă e să te desparţi, te desparţi în ciuda tuturor sau rămâi împreună pentru totdeauna.
Acum sunt liniştită. Am o familie frumoasă şi aşteptăm încă un copilaş. N-am vrut să facem tam-tam cu căsătoria civilă fiindcă pur şi simplu am considerat că o formalitate legală nu-i motiv de trâmbiţat pe toate gardurile. N-o să facem nici nuntă, nici n-o să mă îmbrac mireasă. Am fost odată şi-mi ajunge, e suficient. Le mulţumesc prietenilor mei care m-au bombardat efectiv cu mesaje de felicitări în aceste zile şi le promit tuturor că o să ne distrăm copios la botez, dacă totul va fi bine! Ce-mi doresc acum? Să duc sarcina la termen şi să fiu sănătoasă!”. (S.S.)
