Filmările la „Regina” şi „Îngeraşii” au luat sfârşit

Vineri, 8 mai, a fost mare petrecere la Buftea. Actorii din telenovela „Regina” au filmat ultimele episoade, de asemenea şi cei din „Îngeraşii”. Iată ce spune Diana Dumitrescu despre rolul pe care l-a interpretat aproape un an:

„Regina a fost rolul care mi-a marcat viaţa, m-a schimbat pe mine, ca persoană. Sunt foarte fericită că mi s-a dat şansa să fac acest personaj. Noi am terminat filmările, dar telespectatorii nu trebuie să piardă niciun episod din „Regina” de luni până vineri, de la ora 20.30 pe postul Acasă TV. Vor urma scene din ce în ce mai intense, răsturnări de situaţie”, mărturiseşte actriţa, care nu şi-a putut stăpânii lacrimile de emoţie la finalul filmărilor. Şi serialul „Îngeraşii” a încheiat filmările. Adela Popescu, protagonista din „Îngeraşii” povesteşte: „A fost foarte emoţionant când regizorul de platou a anunţat că am terminat şi ultima secvenţă, am plâns cu toţii, nu a fost deloc uşor. Dar, după filmări, la petrecere ne-am distrat împreună şi am sărbătorit finalul acestui proiect minunat”. Fanii celor două telenovele vor putea urmării în continuare poveştile pline de suspans ale celor două eroine. (M.C.)