CONFLICT. Talibanii acuză armata americană că încearcă să convertească la creştinism afganii musulmani şi-i pune în gardă pe aceştia să fie vigilenţi în ceea ce priveşte încercările de convertire.
Noul scandal a izbucnit după ce o reţea de televiziune a transmis imagini cu soldaţii americani din Afganistan ţinând biblii traduse în limbile locale – pastuna şi dari, notează Reuters. Televiziunea Al Jazeera a arătat, la începutul săptămânii, imagini de la un curs de studiere a bibliei la o bază americană din Afganistan, unde un soldat adusese un teanc de biblii traduse în pastuna şi dari. De asemenea, un preot militar putea fi auzit spunând: „Tipii de la forţele speciale vânează oamenii. Asta facem şi noi, ca şi creştini, vânăm oamenii pentru Iisus. Aşa facem, îi vânăm”.
Armata americană interzice soldaţilor să încerce să convertească oamenii de orice religie în timpul serviciului militar şi a anunţat că a confiscat şi distrus bibliile incriminate, precizând că niciuna nu a fost distribuită afganilor. Un comunicat postat pe un website taliban, alemarah1.org, avertiza cu privire la încercările americanilor şi îi cerea Papei Benedict să prevină propovăduirea creştinismului în Afganistan, ameninţându-l că vor exista consecinţe dacă nu face asta. (A.M.V.)