Prima apariţie oficială a informaţiei despre Mânăstirea „Schitul de la Butuceni” apare în 1612, în documentul cu rugămintea călugărilor faţă de domnitorul Ştefan Vodă, de a li se preda pământuri lângă satul Golăeşti (Trebugeni).
Mânăstirea, pe lângă faptul că e ca o mică bijuterie în piatră, este încăpătoare doar pentru 10-12 călugări. La început avea intrarea dinspre Răut, cu trepte săpate în piatră. De-a lungul pereţilor se poate vedea cum se întind chiliile. La stânga chiliilor se află biserica mânăstirii. Încăperile ei sunt spaţioase şi pline de lumină, ce pătrunde prin ferestrele mari dreptunghiulare, şi sunt reflectate de pereţii şi podurile albe imprimând încăperii un aspect de sărbătoare. Prestolul, dintr-un monolit, cioplit grosolan şi crucile sculptate pe pereţi, sunt unica împodobire a interiorului.
Acest laconizm al formelor arhitectonice creează o impresie de curăţenie a gândurilor şi a intenţiilor oamenilor care au trăit aici, îndreptându-şi toate aspiraţiile în cer. În urma unei prăbuşiri la începutul secolului al XVIII-lea, toate accesele în mânăstire au fost surpate şi călugării au fost nevoiţi să părăsească locul adaptat. În anul 1820, locuitorii satului Butuceni au săpat în stâncă un tunel de 20 de metri. Intrarea cea nouă a fost împodobită cu un portal. În anul 1890 a fost ridicată o clopotniţă mică, frumoasă, în stilul clasicismului târziu. Ea a ajuns până în zilele noastre, solicitind atenţia multora dintre cei ce se interesează de trecutul Moldovei. (A.M.)
