Alarmă falsă de gripă porcină în România

PANDEMIE. Un tânăr de 21 de ani a ajuns la Ploieşti cu febră. Se pare că acesta a petrecut 10 zile în Italia şi s-a prezentat singur la Spitalul de Boli Infecţioase din oraş pentru analize. I s-au prelevat probe de sânge, care au fost trimise la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino, pentru a se stabili dacă este într-adevăr vorba despre virusul A/H1N1 sau nu.

Aici însă suspiciunile au fost risipite. Ministerul Sănătăţii ne asigură că pacientul are doar o viroză şi că în România nu avem încă niciun caz de gripă nouă. În spitalul din Ploieşti s-au luat de urgenţă măsuri speciale, începând chiar de la poarta instituţiei medicale. Personalul, medicii şi infirmierele şi-au pus măşti de protecţie şi doar câteva persoane s-au apropiat de pacientul aflat în carantină. Toţi cei care intră în spital trebuie să calce pe un covor îmbibat cu cloramină. Medicii ne liniştesc totuşi şi spun că această perioadă este una favorabilă virozelor respiratorii. Astfel că nu orice simptom trebuie să ne ducă cu gândul la gripa porcină. (A.M.V.)