Minodorei i s-a spart

Adevărat vă spun, că Minodorei i s-a spart uşa de la intrarea în casă. Pentru că, dincolo de ea, hoţii aveau să găsească câteva din parfumurile sale dragi. Mulţi au crezut la început că i s-au furat din cele care erau deja folosite.

Dar nu e aşa, căci hoţii au umblat direct la sursa cu parfumuri nedesfăcute ale Minodorei. Aşa că Minodora are mai puţin cu cinci sticluţe din colecţia ei. Mă îndoiesc că hoţii nu au fost prinşi, dar nu mă îndoiesc de faptul că ei urmau să le comercializeze. Minodorei îi place foarte tare să miroasă frumos. Aşa că una dintre pasiunile sale, pe lângă maneaua cea de toate zilele, este şi parfumul de calitate. Foarte tare, foarte frumos şi foarte bine că-şi permite! Însă avem o întrebare la Minodora, evident dacă doreşte să răspundă la aceasta: de unde îşi cumpără parfumurile dragi când pleacă prin turneele sale din lumea largă?

Direct din magazinele selecte sau, mai direct, de la fraţii ei procurori (procuror, în termeni mai noi şi mai democratici, înseamnă cel care ştie să procure, indiferent pe ce cale, amiabilă sau ba!!!)? Dacă nu vrea să răspundă la întrebare, noi îi respectăm discreţia, însă avem rugămintea să ne vândă şi nouă, gagicilor, pontul cu sursa de procurori- parfumuri. Nu de alta, dar suntem încă în criză, şi o economie la buzunare, dă bine la biografia oricăreia care ţine la dichiseală. Iar dacă Minodorei i s-a spart uşa, nu înseamnă că de acum încolo trebuie să fie spartă la gură, dar măcar să ne şoptească fin la ureche sursa procurorilor de parfumuri a domniei sale. Cu mulţumiri! (Cool)