AVERTISMENT. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa va intra în grevă de avertisment înainte de alegerile europarlamentare.
Mai mult, sindicaliştii spun că vor organiza un miting şi la sfârşitul lunii şi cer demisia miniştrilor din Cabinetul Boc care nu au luat încă măsuri pentru a face faţă crizei economice. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de felul cum gestionează autorităţile problema sectoarelor pe care o conduc şi le solicită demisia până la sfârşitul acestei luni. În perioada mai-iunie, confederaţia va coordona trimiterea de scrisori-tip din partea fiecărui lucrător, membru de sindicat, către Guvern, întâlniri cu parlamentarii din fiecare circumscripţie, o grevă de solidaritate în 5 iunie, înainte de euroalegeri, trimiterea de scrisori către preşedintele României, blocarea tezelor unice, manifestări punctuale ale federaţiilor din metalurgie şi transporturi şi pichetări şi mitinguri la nivel judeţen, desfăşurate în perioada 20 mai – 20 iunie. (G.R.)