Profesorii se pregătesc de noi proteste

NEGOCIERI. Se anunţă o săptămână agitată! Sindicatele din învăţământ se întâlnesc, astăzi, în jurul orei 12.00, cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi cu cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea, pentru un nou rând de negocieri.

Aceştia vor analiza principiile care stau la baza legii unice de salarizare, iar liderii Cartel Alfa vor discuta, în cadrul comitetului executiv, despre îngheţarea salariilor din tot sistemul bugetar. Profesorii sunt nemulţumiţi de îngheţarea salariilor şi se tem că vor rămâne fără locuri de muncă. Asta după ce Guvernul a decis să taie peste 800 de milioane de lei din fondul de salarii al Ministerului Educaţiei. Dacă nu se va ajunge la un consens, cei aproximativ 400.000 de angajaţi din învăţământ vor intra, mâine, în grevă. Tot mâine, vor intra în grevă japoneză şi aproximativ 65.000 de funcţionari publici, afiliaţi la Sed Lex, în solidaritate cu profesorii. Şi angajaţii CFR anunţă noi proteste! Feroviarii vor relua săptămâna viitoare discuţiile cu Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Ei sunt nemulţumiţi după e compania a anunţat că vor urma aproximativ 12.000 de disponibilizări, situaţie ce va duce la închiderea unor sucursale CFR din ţară. (G.R.)