După prezentarea Rocco Barocco din deschiderea Bucharest Fashion Week, cel mai aşteptat moment al festivalului de modă, desfăşurat în perioada 27-30 aprilie, la Rin Grand Hotel din Bucureşti, a fost fără doar şi poate prezentarea semnată Cătălin Botezatu.
Celebrul designer a confirmat prezenţa cu puţină vreme înaintea începerii festivalului şi renunţând astfel la o a doua prezentare de modă pe care urma să o aibă în acest weekend pe Broadway. În această săptămână, Botezatu a făcut un adevărat tur de forţă având nu mai puţin de patru prezentări în trei zile: marţi, 28 aprilie, şi-a lansat colecţia haute-couture la New York, miercuri a prezentat la Bucharest Fashion Week colecţia pret-a-porter realizată pentru brandul german Quelle, noaptea, târziu, a realizat o prezentare de costume de baie la Casino Palas – Casa Vernescu în cadrul Fashion TV Party, iar joi şi-a prezentat colecţia haute-couture.
Bote îşi duce manechinele şi la Monte Carlo
Aşa se face că, în ultima seară a Bucharest Fashion Week, spre deosebire de celelalte trei seri când publicul a avut locuri la discreţie, sala în care s-a desfăşurat evenimentul s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare al invitaţilor veniţi special să vadă creaţiile faimosului designer român, iar organizatorii au fost nevoiţi să creeze locuri suplimentare. Printre aceştia s-au aflat numeroşi oameni de afaceri, reprezentanţi ai lumii diplomatice, diplomaţi din Italia acreditaţi la Bucureşti, precum şi diplomaţi români aflaţi în această perioadă în România. În primele rânduri s-au aflat şi Ana Maria Prodan, şi Laurenţiu Reghecampf, Mihaela Borcea, soţia preşedintelui echipei Dinamo, Cristi Borcea, împreună cu fiica sa cea mare, precum şi Georges Marsan, primarul oraşului Monte Carlo. De altfel, Georges Marsan a mărturisit că a fost plăcut surprins de eleganţa ţinutelor vestimentare create de designerul român, lansându-i lui Botezatu invitaţia de a le prezenta şi la Monte Carlo.
Eleganţă, seducţie şi opulenţă
Chiar dacă de abia s-a întors din America, Cătălin Botezatu nu s-a dezminţit nici de această dată pregătindu-şi prezentarea cu acelaşi profesionalism caracteristic lui şi acordând importanţă maximă fiecărui detaliu. Desfăşurarea de forţe a început cu şapte ore înainte de startul evenimentului, manechinele prezente pe podium având parte de un machiaj special realizat de Mirela Vescan, unul dintre cei mai buni make-up artişti din România, iar coafurile extrem de sofisticate au fost realizate de membrul fondator al Academiei de Haute Coiffure din Paris, Laurent Tourette. Pantofii au fost realizaţi de o casă de modă exclusivistă din Italia, dar şi de brandul românesc Veronesse.
Deşi colecţia a fost lansată în mod oficial la începutul săptămânii, la New York, Cătălin Botezatu a ţinut să mai facă retuşuri de ultimul moment astfel încât ultima rochie a ajuns la Hotelul Rin chiar cu câteva minute înainte să înceapă prezentarea dând emoţii atât creatorului, cât şi manechinei care urma să o prezinte pe podium.
Bineînţeles că şi în cadrul show-ului de modă Botezatu nu a dezminţit nici de această dată, deschizând în mod surprinzător prezentarea cu… rochia de mireasă! Acest lucru s-a datorat faptului că, de această dată, în cadrul colecţiei lui Botezatu sunt două rochii de mireasă. Realizate în ton cu tendinţele sezonului toamnă-iarnă 2009/2010, rochiile din noua colecţie a faimosului creator român reprezintă un melanj între eleganţă, seducţie şi opulenţă, evidenţiat prin materiale preţioase, culori atrăgătoare şi blănuri spectaculoase. (L.M.)