La grădina lui Măruţă, vechile glorii ale teatrului şi sportului românesc şi-au făcut apariţia. Mă refer aici la Rodica Popescu Bitănescu şi Rică Răducanu.
Aceşti doi mari „monştrii” cu care unii dintre noi am crescut şi de la care am avut ce învăţa au fost ieri de 1 Mai în grădina de la „Happy Hour”. Printre ei s-a numărat şi fostul primar al Capitalei, Viorel Lis. Din păcate, această zi de 1 Mai i-a prins pe aceşti vârstnici într-un moment mai puţin plăcut, cel în care valoarea lor reală, nu este apreciată la adevărata valoare. E trist să vezi că după ani de zile în care ne-au bucurat sufletul, marii noştri artişti şi sportivi se milogesc să primească nişte drepturi care sunt de fapt ale lor.
Rică, marele nostru copil alintat
M-am întristat foarte tare să-l văd pe marele Rică spunând că a venit nemâncat de 1 Mai, şi că pe vremea lui „ceaşcă” aşa cum spunem noi cei mai tineri era „pionier în ochii lumii”. Ce să mai spunem despre marea noastră actriţă care ne-a învăţat că indiferent de cât de greu ne este în viaţă trebuie să zâmbim, să glumim şi să râdem cu poftă. Rodica Popescu Bitănescu, are în continuare un suflet tânăr, dar oare merită să aibă o pensie atât de mică?
Au pitzipoancele întâietate?
Păcat de cei tineri care nu ştiu să aprecieze adevăratele valori ale scenei şi teatrului românesc şi se iau numai după pitzipoance care cred că dacă apari puţin la tv , dai din fund bine pe o piesă de club, ţi-ai pus ceva silicoane pe ici pe colo eşti mare vedetă. Trebuie să munceşti nene, să înveţi, să faci şcoli multe, să citeşti câteva sute de cărţi de orice fel şi apoi să te uiţi în jur şi să îţi dai aere de divă. Numele lui tata şi a lui mama nu te duce nicăieri dacă nu ai minte, cuviinţă, educaţie şi simţul măsurii. Poţi să fii şi un simplu om şi să reuşeşti acolo unde ţi-ai propus. (M.C.)