Urmărit de autorităţile franceze, reţinut de poliţiştii români

Poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale – Poliţia Sector 6 l-au reţinut, la data de 28 aprilie, pe raza comunei Chiajna, judeţul Ilfov, pe V. Ion Marius, de 32 de ani, urmărit naţional şi internaţional.

Pe numele bărbatului, autorităţile judiciare franceze au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt cu două circumstanţe agravante. Autorităţile franceze au reţinut în sarcina acestuia că, la data de 3 decembrie 2008, împreună cu mai multe persoane, în prezent arestate pe teritoriul Franţei, au sustras prin efracţie din locuinţa unei familii aflate în localitatea Cherbourg – Octeville mai multe obiecte de valoare, în special obiecte de decoraţiuni, bijuterii, obiecte din argint, tablouri şi haine. Bărbatul face parte dintr-o grupare infracţională ce acţiona pe teritoriul Franţei, iar reţinerea acestuia în România a fost efectuată concomitent cu arestarea în Franţa a ultimului membru al acestei grupări.

Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, ulterior, Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală care, după audiere, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emiţând în acest sens un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, urmând să fie predat autorităţilor judiciare franceze în vederea finalizării cercetărilor ce se desfăşoară pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. (O.M.)