RESTRICŢII. După ce a fost declanşată faza 5 de alertă de pandemie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut o serie de recomandări. OMS a precizat că ţările sunt libere să aplice aceste recomandări aşa cum consideră, în funcţie de gravitatea situaţiei cu care se confruntă, informează AFP.
Organizaţia sfătuieşte persoanele care suferă de boli respiratorii grave să rămână acasă şi să limiteze contactul cu alţi membri ai familiei. Măsura poate fi însoţită de închiderea şcolilor şi de ajustarea orelor de muncă pentru a evita ca prea multe persoane să intre în contact unele cu altele. De asemenea, OMS invită ţările să încurajeze reducerea călătoriilor şi limitarea folosirii mijloacelor de transport în comun, dar nu recomandă impunerea unor restricţii oficiale ale deplasărilor în ţările afectate. Ţările care nu au înregistrat deocamdată cazuri de gripă porcină sunt sfătuite să introducă controale sanitare la frontiere. (A.M.V.)