VIP-urile obişnuiesc să facă paradă cu cei şapte ani de-acasă şi să pozeze în persoane diplomate, dar iată că sunt şi momente când, înfuriate la culme, răbufnesc. Vedetele mai slobode la gură nu au ezitat să-şi dea arama pe faţă, certându-se ca la uşa cortului. Showbizul românesc se dovedeşte a fi neîncăpător pentru o parte a celebrităţilor, care nu se mai satură să comenteze tendenţios la adresa colegilor de breaslă. În ultima vreme, se pare că prezenţa Ramonei Gabor deranjează atât de tare, încât doi dintre veteranii lumii mondene au luat-o în colimator, jignind-o fără menajamente, în direct, la tv. Enervat la culme că sora Monicăi Columbeanu a făcut scandal la deschiderea unui restaurant din cauză că nu avea loc pe scaun, Mădălin Voicu nu numai că i-a dat o replică usturătoare, ci aproape că a şi înjurat-o: A venit această domnişoară, paţachină, parvenită şi frustrată Gabor. S-a mai şi…
Related Posts
Elena Gheorghe a avut prima repetiţie pentru Eurovision, la Moscova
- Ziarul Atac Redactia
- mai 4, 2009
- 0
Elena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision, a avut luni prima repetiţie la Moscova pentru piesa "The Balkan Girls", pe care ea o va interpreta în semifinala programată pe 12 mai, informează TVR.
…
Mel Gibson, din nou tătic
- Ziarul Atac Redactia
- mai 8, 2009
- 0
Relaţia lui Mel Gibson cu rusoaica Oxana Grigorieca devine tot mai serioasă. Actorul a declarat recent că Oxana este insărcinată! Un adevărat şoc pentru familia acestuia, mai aels pentru cei doi băieţi, care, după o asemenea veste, au hotărât să rupă legăturile cu tatăl său. Cei doi gemeni, Edward şi Chirstian, de 26 de ani, vor să angajeze un avocat pentru a-şi apăra drepturile, mai ales că apropiaţii familiei cred că Oxana intenţionează să pună…
…
Scarlett Johansson – vedeta cu cei mai frumoşi sâni – GALERIE FOTO
- Ziarul Atac Redactia
- aprilie 29, 2009
- 0
Scarlett Johansson a fost desemnată vedeta cu cel mai frumos bust de la Hollywood, devansându-le pe Salma Hayek şi Halle Berry, potrivit rezultatelor unui sondaj publicate de thesun.co.uk.
…