Curier juridic. Sancţiuni contravenţionale principale

Blocarea contului bancar este o sancţiune, ne întreabă Sandu Dumitrescu din Periş?

Da, sancţiune complementară.

Contravenţie = fapta săvârţită cu vinovaţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege, prin H.G. ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului / municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea;
• în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă sau cote procentuale din anumite valori;
• se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.

Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. Principale:
• avertismentul;
• amenda contravenţională;
• obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii;
• închisoarea contravenţională dacă nu există consimţământul contravenientului pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Sancţiunile contravenţionale complementare:
• confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
• suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
• închiderea unităţii;
• blocarea contului bancar;
• suspendarea activităţii agentului economic;
• retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
• desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei şi pot fi cumulate. Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări;
• stării de necesitate;
• constrângerii fizice sau morale;
• cazului fortuit;
• iresponsabilităţii;
• beţiei involuntare complete;
• erorii de fapt;
• infirmităţii dacă are legatura cu fapta săvârşită.

Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional;
• pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate;
• minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de judecată.

Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei;
• executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii;
• executarea se prescrie în termen de 2 ani de la data aplicării;
• executarea se prescrie în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti dacă contravenientul nu a optat pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de agenţi constatatori, respectiv:
• primării;
• ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi;
• persoanele împuternicite în acest scop de ministri şi de alţi conducători ai autorităţilor administratiei publice centrale;
• de prefecţi;
• preşedinţi ai consiliilor judeţene;
• primari;
• de primarul general al municipiului Bucureşti;
• alte persoane prevăzute în legi speciale.

Ministerului de Interne constată contravenţii privind:
• apărarea ordinii publice;
• circulaţia pe drumurile publice;
• regulile generale de comerţ;
• vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice;
• alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

Felicia Mirea