Un mesaj a fost descoperit după 62 de ani

UIMITOR. O echipă de muncitori care lucra la renovarea unei celule din cadrul complexului de tristă amintire de la Auschwitz au făcut o descoperire de proporţii când a găsit, în mod întâmplător, o sticlă care conţinea un mesaj.

Sticla în cauză a fost ascunsă în zidul celulei de către un grup de 7 prizonieri. Datat 9 septembrie 1944, mesajul era scris cu un stilou pe o bucată de carton care a fost introdusă apoi în sticlă. Mesajul cuprindea numele, numerele de ordine şi adresele de acasă ale unui grup de 7 prizonieri ai lagărului. 6 dintre ei erau originari din Polonia, iar celălalt din Franţa, vârsta lor fiind cuprinsă între 18-22 de ani, conform cercetărilor cel puţin 2 dintre ei trăiesc încă în zilele noastre. Experţi din cadrul muzeului memorial de la Auschwitz-Birkenau vor expertiza documentul care va fi expus vizitatorilor în decursul lunii mai a anului curent. Mesajul descoperit a fost scris pe o bucată de carton ruptă dintr-o cutie de ciment.

Cele trei clădiri ale şcolii situate la doar 50 de metri de lagăr au fost folosite drept magazii şi depozite pentru efectele trupelor SS. Cei şapte prizonieri au fost fortaţi să muncească la ranforsarea cu beton a zidului depozitului pentru a servi drept adăpost antiaerian în cazul unor bombardamente ale aliaţilor. Lagărul de exterminare de la Auschwitz a fost construit de nazişti în anul 1940 pe teritoriul Poloniei ocupate în timpul celui de al doilea Război Mondial. Cel puţin 1,1 milioane oameni, majoritatea evrei, au fost ucişi în acest loc. (A.M.V.)