Nume cunoscute în România, precum Adrian Păunescu şi Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, vor apărea în viitorul număr al revistei „Tango”. Cele două personalităţi vorbesc deschis despre ţara în care i-au făcut să se simtă „acasă”, dar şi despre problemele cu care se confruntă aceasta. Principesa Margareta îşi arată sincerele sentimente faţă de România, iar poetul Adrian Păunescu ne surprinde cu noi dezvăluiri în ceea ce priveşte marile sale iubiri.
Principesa Margareta: „În România mă simt întregită!”
Alteţa Sa Regală Principesa Margareta poartă cu sine, în pictorialul pe care l-a realizat pentru revista „Tango”, eleganţa, rafinamentul şi nobleţea femeii cu sânge albastru, îndrăgostită iremediabil de România. Regele Mihai se alătură fiicei sale, oferind cititorilor un adevărat Royal Tango. Alteţa s-a arătat îndrăgostită de ţară şi spune că România este singurul loc din lume unde se simte acasă. „Acasă este numai România. A fost dintotdeauna, chiar şi când era un tărâm interzis. „Acasă” este locul unde eşti cu sufletul, nu fizic. Când am călcat prima oară pe pământul României, în ianuarie 1990, m-am simţit întregită, am simţit că păşeam, în sfârşit, pe drumul meu. La Săvârşin trăiesc, de fiecare dată, sentimentul căldurii căminului şi al prezenţei Reginei Elena, care l-a cumpărat şi l-a iubit atât de mult.
Adrian Păunescu: „Am avut mari trei iubiri în viaţă!”
Poetul Adrian Păunescu vorbeşte, în numărul de mai al revistei „Tango”, într-un interviu acordat lui Alice Năstase, despre copilărie, despre părinţii şi copiii săi, despre iubirile legitime şi despre cele nepovestite până acum. Mai mult, poetul spune câteva cuvinte despre România, dar şi despre dragostea sa dintotdeauna, poezia. „Cred că am avut trei mari iubiri în viaţă. Deşi cred că sunt nedrept. Trei şi 14. Aproape că n-aş putea hotărî. E ceţos totul. Şi nenorocirea e că femeile au orgoliul, cum au şi bărbaţii, să fie unicate, şi, orice-ai spune de la unu în sus, e jignitor. Dar eu n-am fost ticălos în niciuna dintre dragostele prin care am trecut, n-am înşelat şi nu m-am purtat mercantil, şantajist sau meschin. M-am dăruit. Şi chiar mi-a făcut plăcere să reinventez un anumit tip de dragoste fatală”.
Revista „Tango” a lansat „Cele mai frumoase iubiri”
Cititoarele-scriitoare ale revistei şi ale blogurilor „Tango” au avut bucuria să-şi vadă numele şi poveştile de dragoste cuprinse într-o carte ce a fost lansată la mijlocul lunii aprilie. Despre emoţia debutului şi a întâlnirii celor care au lăsat bucăţi de suflet în Antologia „Tango” „Cele mai frumoase iubiri”, carte apărută la Editura Cărţile Tango, puteti ciţi în numărul de mai al revistei. În dosarul lunii mai, „Nimic rău despre România”, editorii consacraţi ai revistei „Tango” şi artişti români cunoscuţi în întreaga lume dezvăluie motivele mândriei lor de a fi români, readuc în memoria cititorilor marii oameni ai lumii pe care i-a dat România şi scot la iveală poveşti inedite despre gesturi nobile, româneşti, despre care nu s-a ştiut nimic până acum. (G.R.)