Despre marketingul pe internet (I)

Marketingul viral imită procesul de virusare, cu diferenţa că în locul virusului apare un mesaj de marketing iniţiat de compania care lansează o campanie de marketing viral, iar oamenii sunt cei care transmit, cu bună ştiinţă, acest mesaj mai departe. Deşi această legătură cu procesul de virusare are o conotaţie negativă, totuşi marketingul viral reprezintă o modalitate de a atrage foarte mulţi clienţi cu nişte costuri foarte reduse, şi acest lucru transformă marketingul viral în ceva pozitiv pentru orice afacere. Conform Asociaţiei Americane de Marketing, marketingul viral reprezintă un fenomen care înlesneşte şi încurajează oamenii să transmită mai departe un mesaj de marketing.A fost denumit viral datorită numărului mare de persoane expuse unui mesaj care imită perfect procesul transmiterii unui virus de la o persoană la cealaltă. Marketingul viral se bazează pe o rata cat mai ridicată a celor care trimit mesajul mai departe, fie că este vorba de marketingul tradiţional, de internet marketing sau chiar mai recent de viral mobile marketing.