MĂSURI. Autorităţile au constat că peste o sută de bancomate din Capitală nu îndeplinesc standardele de securitate. Unele bancomate au fost amplasate parcă special pentru a uşura munca hoţilor.
Chiar dacă pare greu de crezut, poliţiştii au descoperit automatele bancare amplasate în frizerii, cizmării şi chiar în baruri de cartier. Majoritatea ATM-urilor fixate în astfel de locaţii au fost sparte, însă bancherii nu au luat nicio măsură. Poliţiştii au tras la răspundere băncile şi le-au cerut să facă liste cu toate locaţiile în care se găsesc bancomate. Cu toate acestea, instituţiile se arată indiferente! Din 40 de bănci au răspuns cererilor doar 17. Mai mult, majoritatea instituţiile nu ţin cont nici măcar de esenţialele reguli de securitate. Aparatele nu sunt securizate electronic, nu li se asigură paza, mai mult, unele dintre acestea nu sunt nu sunt încastrate în pardoseală sau fixate în zid aşa cum prevăd normele legale. (G.R.)