«Magda l-a băgat la închisoare!»

Sărbători cu suferinţă în familia lui Tolea Ciumac. Mama basarabeanului, rusoaica Raisa, care trăieşte în Sibera, a declarat în exclusivitate pentru Click! că a fost cel mai negru Paşte din viaţa ei. Nici fiul ei nu a petrecut mai bine după gratiile penitenciarului Jilava. De când am aflat că baiatul meu e în închisoare, nu am mai avut somn. Trebuia să mă mut la Bucureşti pentru cinci ani, să fiu alături de el şi de nepotul meu, dar Dumnezeu a vrut să îl trimită după gratii, ne-a spus mama lui Tolea Ciumac. Aceasta a dezvăluit că nu s-a putut bucura cum se cuvine de sărbătoarea Învierii Domnului din cauza fiului ei. Mă doare tot corpul când mă gândesc la el, nici nu am simţit că e sărbătoare. Dacă îmi spune că vrea să mă vadă, şi pe jos vin la Bucureşti, a spus, Raisa. Femeia crede că din cauza Magdei…

sursa: Click