Strada, un loc care devine tot mai nesigur

Trei tineri din Craiova s-au ales cu dosar penal după ce, în timpul unui conflict spontan cu un alt tânăr, au folosit fără drept o armă neletală deţinută în mod legal. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dolj, subcomisar Adrian Căpraru, în seara zilei de 17 aprilie, între P. Dantes, de 22 de ani, S. Emil, de 28 de ani, şi S. Elvis, de 20 de ani, pe de o parte, şi Z. Gheorghe, de 18 ani, pe de altă parte, a izbucnit un conflict spontan în care ultimul a fost lovit de cei trei şi a suferit excoriaţii la nivelul mâinilor şi coapsei piciorului drept.

În urma efectuării cercetării la faţa locului, poliţiştii au găsit un tub de cartuş de culoare galbenă, iar în urma expertizei balistice efectuată în cauză, specialiştii criminalişti au stabilit că acesta a fost tras cu un pistol, deţinut legal de P.Dantes. “Investigaţiile efectuate de poliţişti au dovedit că P.Dantes a folosit în mod ilegal şi nejustificat arma respectivă în timpul conflictului, trăgând un foc în plan vertical, pentru intimidarea părţii adverse. Colectivul de poliţişti desemnat să se ocupe de cazul respectiv a reuşit în cursul zilei de 18 aprilie identificarea celor trei agresori, precum şi recuperarea şi ridicarea în vederea cercetărilor a pistolului folosit în altercaţie”, a spus purtătorul de cuvânt al IJP Dolj.

Cartuşe şi pocnitori

Pe baza probelor administrate de poliţişti, Judecătoria Craiova a emis autorizaţii de percheziţie la domiciliile celor implicaţi în conflict, astfel încât echipe complexe de poliţişti, formate din poliţişti de la Secţia 1 Poliţie, de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Poliţiei de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, BAEST şi DPIR au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele celor trei. La locuinţa lui P. Dantes, poliţiştii au găsit cinci cartuşe cu bilă de cauciuc de acelaşi calibru ca şi cel folosit în timpul conflictului, precum şi 14 minipocnitori cu fitil, a căror deţinere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de “deţinere de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2”, fără drept. Obiectele găsite în timpul percheziţiilor au fost ridicate de poliţişti în vederea definitivării cercetărilor. Colectivul de poliţişti desemnat cu instrumentarea cazului continuă cercetările şi investigaţiile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor trei, urmând ca, la definitivare, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. (O.M.)