De Sf. Gheorghe, bistriţenii au verde la urzicat

TRADIŢIE. În localităţile de pe Valea Someşului Mare, din judeţul Bistriţa-Năsăud, există obiceiul ca în ziua de Sf. Gheorghe oamenii să se urzice între ei, pentru a fi mai harnici şi mai iuţi tot timpul anului.

Nu doar cei care poartă numele biruitorului de credinţă păstrează acest obicei, ci şi ceilalţi săteni sau locuitori ai oraşelor de pe Valea Someşului, spunându-se că cei urzicaţi sunt, astfel, avertizaţi să fie mai harnici decât anul trecut. Tot în această zonă a ţării, de Sf. Gheorghe, cei care au primit la naştere numele marelui apărător al credinţei creştine îşi împodobesc porţile caselor cu ramuri de salcie, în semn de mândrie faţă de numele pe care l-au primit de la părinţii lor. Sălciile din poartă sunt şi un semn că în acea casă, în fiecare an, în data de 23 aprilie este sărbătoare, motiv pentru care cunoscuţii sunt invitaţi să intre în gospodărie şi să cinstească un pahar de ţuică sau vin cu sărbătoritul zilei. (A.M.V.)