Acuzată de mulţi răuvoitori că s-a grăbit atunci când a adus-o pe lume pe Irina la numai 19 ani, Monica Columbeanu este hotărâtă să se dedice în exclusivitate carierei şi să pună o nouă sarcină pe locul doi.
Dată fiind situaţia, modelul nici nu vrea să audă de un posibil avort şi se opune cu desăvârşire acestui lucru, chiar dacă nu îşi doreşte foarte tare să fie din nou mamă, în momentul de faţă. Dacă s-ar întâmpla să fie însărcinată, aşa cum îşi dă cu presupusul de câteva zile încoace, Monica va face un compromis şi va continua sarcina.
„Nici nu vreau să aud de avort. N-aş putea niciodată să renunţ la o sarcină. Am un psihic labil din acest punct de vedere. Nu cred că m-aş mai putea privi în oglindă dacă aş face aşa ceva!”, declară vehement soţia lui Irinel Columbeanu. În timp ce milionarul jubilează la gândul că va fi din nou tătic, Moni se roagă să fie doar o alarmă falsă pentru că situaţia de faţă este propice unei ascensiuni în carieră şi nicidecum unui nou copil. „Am pornit pe un drum şi cred că am întâlnit persoanele potrivite care vor reuşi să mă propulseze undeva mai sus decât sunt acum!”, spune Moni.
Este deschisă pentru adopţie
Ca orice divă care se respectă, de la noi şi mai ales de peste hotare, doamna Columbeanu a mirosit şi ea trendul adopţiei. Pe viitor, Monica ar putea deveni o Angelina Jolie a patriei noastre şi nu exclude o vizită la un orfelinat. „Îmi doresc foarte mult un frăţior sau o surioară pentru Irina. La un moment dat, îi va avea şi mă gândesc că pot veni şi din afară, de la un orfelinat de exemplu”, spune Monica. (A.R.)