Regina îşi întâlneşte bunicul

Actorul Alexandru Arşinel, bunicul Reginei din telenovela difuzată pe postul de televiziune Acasă TV, îşi va întâlni pentru prima dată nepoata pe străzile Parisului. Întâlnirea dintre bunic şi nepoată va fii intermediată de detectivul Milan (actorul Mircea Gheorghiu).

Actorul Alexandru Arşinel, este foarte încântat de rolul pe care îl joacă, iată ce spune acesta: „Sunt bunicul care îşi caută nepoata de foarte mulţi ani, şi acum o va întâlni pentru prima dată. Va fi un moment important pentru el şi unul de cotitură în desfăşurarea acţiunii, mărturiseşte Arşinel. Deşi nu se află pentru prima oară la Paris. Filmările de acolo au fost o premieră în cariera marelui actor, dar şi un prilej de rememorare. „Mă bucur că apariţia mea în această telenovelă continuă la Paris, deşi am jucat de multe ori acolo, chiar în teatrul din incinta Ambasadei.

Plimbarea cu metroul mi-a amintit de o întâmplare haioasă din anii 60. Teatrul Tănase a avut stagiune la Olimp şi era şi regretatul Fărâmiţă Lambru, căruia i se imputa în fiecare zi de ce nu merge să vadă Parisul. Şi în ultima zi îi spune lui Lulescu: „Am văzut Parisul”- „Cum ?”- „M-am urcat în metrou şi am făcut un tur de jur împrejur”. Parisul, ori de câte ori ai veni, îl redescoperi. Tocmai mentru a-ţi crea acea saţietate de lucruri frumoase”, adaugă actorul. Telespectatorii vor putea urmării mâine cum va decurge această întâlnire. (M.C.)