Una dintre inovaţiile aduse de proiectul noului Cod Penal este infracţiunea denumită „Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual” cuprinsă în articolul 299 alin. (1), care prevede următoarele:
„(1) Fapta funcţionarului care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.”
Prin conţinutul ei, noua infracţiune se aseamănă foarte mult cu infracţiunea de luare de mită, care i-a servit ca model, de aceea credem că ar merita denumirea mai expresivă de „mită sexuală”.
În baza acestei noi incriminări va fi pedepsit funcţionarul public care pretinde de la o persoană să întreţină cu el acte sexuale sau obţine din partea acelei persoane întreţinerea de acte sexuale pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori pentru a întârzia îndeplinirea vreunei atribuţii de serviciu de care este interesată persoana respectivă.
Se pot da foarte multe exemple de săvârşire a acestei noi infracţiuni, principiul fiind similar cu cel al infracţiunii de luare de mită, cu deosebirea că în acest caz funcţionarul pretinde sau primeşte acte sexuale, nu bani sau alte foloase.
De pildă, dacă şeful unei autorităţi sau instituţii publice pretinde sau obţine favoruri sexuale de la o persoană pentru a o angaja, promova sau pentru a-i mări salariul ori pentru a nu o disponibiliza.
Tot astfel, dacă un poliţist sau alt organ de control pretinde sau obţine favoruri sexuale pentru a nu aplica o sancţiune sau pentru a nu încheia proces-verbal de constatare a unei infracţiuni.
Fapta va constitui infracţiune chiar dacă oferta de servicii sexuale a venit de la persoana care doreşte să obţină un avantaj din partea funcţionarului public, iar acesta acceptă şi beneficiază de favorurile sexuale.
Deşi textul incriminator merită salutat, el prezintă şi unele deficienţe, în general aceleaşi ca şi noua reglementare a infracţiunii de luare de mită.
Astfel, infracţiunea de „mită sexuală” va putea fi imputată numai funcţionarilor publici, dar fapta nu va constitui infracţiune în cazul patronilor şi şefilor de tot felul din sectorul privat, ceea ce nu pare echitabil şi justificat.
De asemenea, se poate pune chestiunea de ce să nu fie pedepsită şi persoana care oferă din proprie iniţiativă „mită sexuală” pentru a beneficia de avantaje necuvenite (promovare, salariu mare, scăpare de răspundere pentru o faptă ilicită etc.)?
Dacă tot s-a folosit ca model infracţiunea de luare de mită, de ce nu s-a avut în vedere şi sancţionarea faptei ce corespunde infracţiunii de „dare de mită”? Mai ales că acest principiu se aplică şi în alte cazuri, cum ar fi cel al incriminării traficului de influenţă concomitent cu incriminarea cumpărării de influenţă.
V. Stănescu
