BUCUREŞTI. Anul acesta Paştele va fi bine păzit! Peste 800 de jandarmi vor asigura ordinea publică, în Capitală, în noaptea de Înviere.
Potrivit autorităţilor, 150 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei, 50 vor patrula la Biserica Sfânta Treime (intersecţie Calea 13 Septembrie cu Strada Mihail Sebastian), iar alţi 600 de jandarmi bucureşteni vor asigura liniştea pe traseele de deplasare către lăcaşele de cult, precum şi în zona apropiată a acestora. În această perioadă, se vor intensifica acţiunile de patrulare, în zona staţiilor de transport în comun şi în zona pieţelor. De asemenea, patrule pedestre şi auto ale Jandarmeriei Bucureşti vor acţiona şi în locurile în care se vor organiza evenimente, în special unde vor exista focuri de artificii pentru a se evita incidentele care pot afecta siguranţa participanţilor. Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112, sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie pentru a solicita sprijin. (G.R.)