Oua rosii de Pasti. Cum aleg ouăle sănătoase?

Sănătoase sau nu, pentru organism, ouăle rămân atracţia mesei de Paşte. Roşii, verzi sau albastre, încondeiate sau "îmbrăcate" în mărgele, ouăle sunt preocuparea principală a gospodinelor, în această perioadă.

Mare atenţie, însă! Mai toate alimentele vin de la superproducători. Nu mai există bătrânica de la ţară, care venea dimineaţa şi aducea lapte de  vacă şi ouă de casă. Norocoşi cei care au bunici la ţară.

Mai mult de 90% dintre ouăle comercializate în România conţin hormoni de stres şi alte substanţe nocive pentru sănătatea omului. Aceste substanţe se dezvoltă la găinile crescute intensiv, pe o suprafaţă extrem de mică şi hrănite cu furaje chimizate.

Din acest motiv, Uniunea Europeană a propus ca din 2012 aceste ouă să fie retrase de pe piaţă. Până atunci, însă, există patru categorii de ouă care, potrivit reglementarilor UE, pot fi comercializate.

Acestea trebuie să aibă inscripţionate termenul de garanţie şi un cod de cifre, care oferă informaţii foarte importante cu privire la calitatea produsului.

Astfel, prima cifră a codului precizează calitatea oului, iar următoarele cifre reprezintă codul de producător.

Ouăle marcate cu cifra 3 provin de la găini din crescătorii şi nu sunt recomandate consumului uman.

Ouăle care provin de la găini crescute pe sol sunt marcate cu cifra 1, cele de la păsările dezvoltate în aer liber cu cifra 2, iar cele ecologice, cu 0, acestea din urmă fiind şi cele mai sănătoase.