Crescătorii de animale au început protestele

MANIFESTAŢIE. Crescătorii de taurine din toată ţara s-au adunat în faţa Ministerului Agriculturii pentru a atrage atenţia asupra situaţiei tragice în care se regăseşte ţăranul român.

Crescătorii de animale au venit în faţa instituţiei în jurul orei 8.00 şi cu mai multe figurine, respectiv o vacă, o oaie, o gâscă, un porc şi un măgar. De asemenea, ei au instalat un cort, unde trecătorii pot semna petiţii, pot face reclamaţii şi sugestii faţă de agricultura ţării. Mai mult, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine, Costel Caras, a declarat că va intra în greva foamei pe termen nelimitat, până când cererile ţăranilor români vor fi ascultate. Prin aceste acţiuni, sindicaliştii cer semnarea unui protocol privind alocarea celor aproximativ 800 de milioane de lei pentru sprijinirea sectorului zootehnic, fonduri anunţate de ministrul Ilie Sârbu. (G.R.)