La vârsta de 9 ani şi-a dat tatăl în judecată pentru 9 milioane de lire

MAREA BRITANIE. Un băiat în vârstă de 9 ani îşi dă tatăl în judecată după ce acesta l-a călcat cu maşina şi l-a lăsat paralizat de la gât în jos.

Copilul i-a cerut propriului tată despăgubiri în valoare de 9 milioane de lire sterline. Mama lui, Callum Eiksson, care are grijă de băiat, a spus că îşi doreşte ca acesta să aibă din ce să trăiască pentru tot restul vieţii. În urma unui proces, băiatul a obţinut o alocaţie de 220.000 de lire sterline pe an ce va fi plătită de firma de asigurare pe viaţă, relatează Daily Mail. „Ştiu că sună oribil, însă ca mamă nu am ce să fac altceva”, spune Julie Eriksson. Tatăl a dat înapoi cu maşina într-un spaţiu foarte mic din faţa casei, crezând că băiatul e cu mama lui. De fapt, acesta era în spatele maşinii şi a fost accidentat. (A.M.V.)