NEPAL. Matina Shakya are doar 4 ani şi este zeiţă de un an deja. Ştim că la această vârstă toate fetiţele visează că sunt prinţese şi conduc lumea, însă micuţa nepaleză, cunoscută drept Zeiţa Kumari, are tot Nepalul şi locuitorii Kathmandu-ul la picioarele ei, fără să-şi fi dorit acest lucru.
Pe 5 aprilie, în Kathmandu, capitala nepaleză, a avut loc Festivalul Machindranath, organizat în cinstea micuţei zeiţe, aceasta fiind una dintre puţinele ocazii în care apare în public. Ea se arată credincioşilor doar de 13 ori pe an, cu ocazii speciale şi este venerată atât de hinduşi cât şi de budişti. De asemenea, credincioşii sunt convinşi că Matina Shakya îi protejează de rău şi este un fel de aducătoare de noroc şi prosperitate pentru întregul popor. Într-un articol publicat în octombrie anul trecut de presa hindusă, Matina Shakya era văzută ca o nouă victimă al sistemului nepalez de atribuire a caracteristicilor divine unor oameni obişnuiţi. Atunci micuţa în vârstă de doar trei ani era considerată ca un fel de trofeu al extremiştilor religioşi nepalezi care caută zeităţi în viaţă. Acum în Nepal, această mişcare religioasă este considerată legală, iar la fiecare întrunire preoţi hinduşi şi budişti se strâng şi organizează slujbe şi ritualuri sacre aruncând peste micuţă cascade de flori şi boabe de orez ca un semn de binecuvântare.
„Fiecare copil are dreptul de a trăi în această lume”, a declarat preşedintele Ram Baran Yadav, la ungerea Matinei Shakya ca zeiţă. De la ceremonialul de acceptare a ei, aceasta locuieşte în vechiul templu Kathmandu din Nepal, până va ajunge la pubertate şi-şi va pierde statutul de divinitate. Ea este considerată de către credincioşi ca fiind încarnarea zeiţei Durga şi este una dintre cele mai mari atracţii turistice nepaleze. Familia fetiţei nu a avut de ales şi a trebuit să accepte că fetiţa nu va mai fi copilul lor. „A fost foarte greu să ne decidem dacă îi permitem sau nu să devină Kumari” a declarat tatăl său, Pratap Man Shrestha, pentru AFP. „O să ne lipsească foarte mult dar este un privilegiu ca fiica noastră să fie o Kumari şi sperăm că aşa putem ajuta păstrarea tradiţiilor şi a unei perioade de aur a culturii noastre”, a mai adăugat tatăl. (A.M.V.).