Sexoasele: Din Sport Illustrated – II

Milioane de oameni aşteaptă în fiecare an fotografiile din revista Sports Illustrated, cu frumoase manechine, dansatoare ori sportive în costume de baie.

Catrinel Menghia – cel mai tare fotomodel român

Este primul model din România care a apărut în celebra revistă americană „Sports Illustrated”. Ea a realizat un pictorial de minimum opt pagini. Şedinţa foto a durat patru zile şi a fost realizată în Indonezia. Potrivit unor surse din anturajul fotomodelului, onorariul obţinut de Catrinel a fost unul simbolic, de câteva sute de euro, aceasta fiind, de altfel, politica marilor reviste. „A făcut-o pentru prestigiul revistei, nu pentru bani”, a declarat aceeaşi sursă. Frumoasa care şi-a tatuat pe corp, într-o parte mai puţin expusă, „Massimo per sempre“, ca să-şi liniştească soţul gelos, revine acum în forţă. Ea a realizat un pictorial pentru numărul din iulie al revistei FHM. Prilej pentru a mărturisi că are în casă un adevărat sex-shop. Un magazin „deochiat” din care nu lipsesc cătuşe, vibratoare, chiloţei comestibili… Poate de aceea, moldoveanca spune că se simte bine şi singură. Sau nu chiar atât de singură. Ea nu se sfieşte să declare, despre prezentările de modă, că „e adevărat, în culise fetele se mai ciupesc de fund, se mai pupă, există tandreţuri între noi, dar asta nu înseamnă că ne lingem sau cine ştie ce mai facem înainte de show“.

Beyonce – Una dintre cele mai bogate femei din lume

Ştim că femeile s-au emancipat şi nu este ceva nou când ele câştigă mai bine decât partenerii lor. Nu ştim însă cum suportă ei acest lucru, mai ales în cazul lui Jay-Z şi Beyonce Knowles. Este greu de imaginat cum două personalităţi atât de mari, cu caractere puternice, pot locui sub acelaşi acoperiş. Beyonce a recunoscut că relaţia lor devine uneori obositoare, dar nu şi-ar dori să fie altfel. „Căsnicia mea este o luptă pentru putere. Dar, dacă nu aş respecta pe cineva şi nu ar avea suficientă putere de caracter, m-aş plictisi. Nu m-ar mai atrage”, a declarat Knowles. Beyonce are în bancă fabuloasa sumă de 80 de milioane de dolari.

Gisele Bundchen – Luptătoare pentru Africa şi împotriva SIDA

Modelele nu sunt frumoase doar la exterior, ci şi pe interior. O demonstrează Gisele Bundchen, care a realizat o şedinţă foto pentru a evidenţia starea proastă în care se află bolnavii de SIDA din Africa. Sud-americanca este înfăţişată în mai multe imagini, printre care una în care pictează şi alta în care mănâncă spaghetti. Fotografiile au fost realizate pentru brandul „(Red)” şi vor fi prezente în aproximativ 30 de numere ale revistei Elle. Firma a fost înfiinţată în 2006, iar banii săi sunt generaţi prin intermediul partenerilor, care creează şi vând produse specifice şi dau o parte din profit pentru programele de luptă anti SIDA din Africa. Gisele a mărturisit că a fost un gest firesc să participe la această acţiune umanitară. „Am crescut într-o ţară afectată puternic de sărăcie. La colţ de stradă, vedeai copii făcând lucruri în afara legii. Chipul suferinzilor nu e un lucru abstract pentru mine, şi mi-am spus întotdeauna că, dacă voi putea face ceva să ajut, aş face-o. Urmează-ţi instinctele şi inima, dacă poţi să cumperi şi să ajuţi pe alţii în acelaşi timp, de ce să îţi refuzi această plăcere?”, a declarat brazilianca.

Heidi Klum – sexy datorită copiilor nu regimului

În lumea vedetelor, cu atât mai mult printre modele, de obicei, se foloseşte, dacă nu înfometarea, cel puţin o dietă. Niciuna dintre aceste metode nu este utilizată de Heidi Klum. Manechinul se bazează pe altceva pentru a arăta fabulos: pe copiii săi, Henry, Johan şi Leni, şi pe partenerul de viaţă, Seal. „Nu am fost niciodată tipul de persoană care ţine o dietă. Dar când am început să fac modeling, am ştiut că trebuie să fiu atentă la ceea ce mănânc şi, de exemplu, am încetat să mai mănânc şniţel vienez. Copiii mei reprezintă cel mai bun fitness şi sunt, desigur, ocupată cu soţul meu”, a mărturisit blonda.Frumoasa refuză să ţină regim, chiar dacă a fost criticată de designerul german Wolfgang Joop, luna trecută. El a spus despre Klum că e prea grasă, prea scundă şi că are sânii şi şoldurile prea mari.

Bar Rafaeli – de pe coperţile revistelor pe aripile avioanelor

Pe coperta ultimului număr Sports Illustrated apare Bar Refaeli într-un pictorial foarte fierbinte. Bar Refaeli este un model israelian cunoscută pentru relaţia ei cu Leonardo DiCaprio. Din 2008 Bar este imaginea liniei de haine Harley şi imaginea parfumului „I am king” de P.Diddy. O poză cu Bar Refaeli apare şi pe avioanele companiei aviatice Southwest Airlines.

Daria David