Chestorul Marian Tutilescu, un miliţian retrogradat la permise şi înmatriculări

Întreaga conducere a Poliţiei Capitalei va fi schimbată, chestorul Marian Tutilescu urmând să conducă Direcţia de Permise şi Înmatriculări Vehicule, conform unor surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Potrivit surselor, atât şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, cât şi adjuncţii săi, chestorul Lucian Guran şi comisarul şef Aurel Smochină, vor fi schimbaţi de la conducere Poliţiei, motivul vehiculat fiind scandalul de la Plaza Mall. În momentul scandalului de la Plaza Mall, chestorul Marian Tutilescu nu se afla în Capitală, la comanda Poliţiei Capitalei aflându-se comisarul şef Constantin Adam. În urma restructurărilor efectuate, ulterior, la nivelul ministerului, postul lui Adam a fost desfiinţat, astfel că el a fost pus la dispoziţie. Imediat după scandal, MAI a declanşat un control la Poliţia Capitalei. Până la această oră, Ministerul de Interne nu a comunicat oficial această schimbare, iar chestorul Tutilescu a precizat că nu a fost anunţat. Potrivit unor surse, postul lui Tutilescu este dorit de reprezentanţii PSD. Marian Tutilescu a îndeplinit funcţia de şef al Poliţiei Capitalei timp de 6 ani.

Dan Nica: Tutilescu a solicitat mutarea la Direcţia de Permise

Ministrul de Interne, Dan Nica, a declarat că şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, a făcut un raport prin care solicita mutarea la Direcţia de Permise, cerere care i-a fost acceptată, ministrul exprimându-şi convingerea că chestorul “va putea introduce ordinea şi disciplina la permise”. “Nu cred că domnul Tutilescu este foarte fericit de modul în care Poliţia s-a comportat în cazul mall-ului Plaza. Am luat decizia să accept solicitarea domniei sale să meargă la Direcţia Permise, pentru că este un om care poate să pună ordine într-un alt domeniu în care Ministerul de Interne are probleme mari şi aţi văzut cu toţii modul în care se acordă permisele auto la Piteşti, Covasna, Cluj – mai am şi alte judeţe în care se vede că un sistem întreg practic nu este controlat şi nu este condus.

Cred că domnul chestor Tutilescu este persoana potrivită şi poate să ne ajute pe toţi şi să ne arate că ordinea şi disciplina pot fi introduse chiar şi la permise”, a declarat ministrul Dan Nica, întrebat dacă mutarea chestorului Marian Tutilescu la Direcţia de Permise are legătură cu evenimentul petrecut la Plaza Mall. Nica a precizat că a decis să accepte raportul prin care şeful Poliţiei Capitalei solicita să fie mutat la Direcţia Permise. Ministrul a arătat că, deocamdată, inspectorul general al Poliţiei Române l-a desemnat pe unul dintre adjuncţi, comisarul şef Smochină, pentru a conduce activităţile Poliţiei Capitalei. (O.M.)