Olteanul Iulian Barbu i-a propus dinamovistei Alexandra Adam un pariu pe rezultatul partidei din această seară. Cine pierde să-i facă un masaj erotic celuilalt! U Craiova – Dinamo e meciul pe care oltenii îl aşteaptă an de an cu sufletul la gură. În această seară, în tribunele frumoasei arene din Bănie se va afla şi actorul XXX Iulian Barbu, care şi-a achiziţionat bilet încă de săptămâna trecută. Mi-am luat bilet de vineri, din faţă de la Mercur. M-am grăbit să-mi cumpăr pentru că mi-a fost teamă că se vor vinde repede şi nu voi mai putea ajunge la meci. Va fi nebunie mare pe stadion. Voi vedea meciul de la tribuna a II-a, împreună cu o gaşcă de băieţi din Centru şi Brazda lui Novac. Ştiinţa e într-o formă de zile mari şi sunt sigur că vom câştiga. Cred că va fi 3-1, cu două goluri marcate de Florin Costea…
Related Posts
Sexy atac: Cristina
- Ziarul Atac Redactia
- iunie 10, 2009
- 0
“Vreau să termin facultatea, dar nu ştiu ce voi face după. Nici nu mă gândesc la viitor pentru că nu-mi place să-mi fac planuri şi pe urmă să le urmez” ne-a declarat Cristina din Târgovişte. Deşi la vârsta ei, 22 de ani, poate face ce vrea, pentru ea distracţia nu înseamnă să-şi piardă nopţile prin cluburi. Preferă mai degrabă drumeţiile, mişcarea şi, cel mai mult, să-şi petreacă timpul cu cei dragi. Cristina are un principiu în viaţă „Trăieşte clipa!”.
…
Sexy Atac: Karla nu a participat la concursuri de modeling
- Ziarul Atac Redactia
- iulie 27, 2009
- 0
Karla este o tânără apetisantă, după cum singură se descrie. Are dimensiuni care ar face invidioasă orice deţinătoare de coroniţă de miss. Chiar dacă nu a participat la nici un astfel de concurs de frumuseţe. Buzoianca noastră ştie că este dorită de mulţi bărbaţi. Nici nu e greu de crezut, căci forme ca ale ei nu vezi decât în filme. Brunetă, şi uşor bronzată, tânăra de 25 de ani atrage toate privirile atunci când merge la mare. Însă cum vacanţa ei s-a cam terminat, de farmecele Karlei se vor bucura doar localnici din Buzău.
…
Ramona Gabor, orgie sexuală la Dubai? Aşa vorbesc „craii de Bamboo“
- Ziarul Atac Redactia
- ianuarie 22, 2009
- 0
Sora Monicăi Columbeanu, Ramona Gabor îi calcă pe urmele divei de la Izvorani. Dacă acum ceva timp, era doar o tânără din Bacău ce cu greu îşi câştiga existenţa, acum este o femeie cu ştaif care învârte bărbaţii pe degete.
Nu puţini sunt cei care roiesc în jurul său, doar-doar o vor impresiona pe Ramona. Unii îi oferă bijuterii, alţii excursii de lux. Este şi cazul unui tânăr, copil de bani gata căruia i s-au aprins călcâiele rău de tot după sora Monicăi. Astfel, prin presă au început să apară fotografii cu el şi cu ea, într-o vacanţă de Revelion …