Un judecător britanic contestă autoritatea CEDO pentru că are membri din România şi Bulgaria

Un înalt magistrat britanic contestă autoritatea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a infirma decizii ale justiţiei britanice, argumentând, printre altele, că instanţa are membri din ţări precum România, Bulgaria sau Rusia.

Leonard Hoffmann, membru al Law Lords, echivalentul celei mai înalte curţi de apel din Marea Britanie, consideră că CEDO şi-a arogat dreptul de a fi arbitrul final în orice problemă despre care consideră că este legată de drepturile omului. Or, aşa cum dovedeşte istoria sa, CEDO consideră că aproape orice problemă legală are de-a face cu drepturi fundamentale, aşa că şi-a arogat dreptul de a dicta Marii Britanii – şi altor 47 de ţări membre ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului – căror legi să se supună. Nu există baze legitime pentru viziunea pe care o are CEDO despre propria sa autoritate, a explicat Hoffman într-o prelegere la Consiliul de Studii Judiciare. Când a semnat tratatul ce înfiinţa CEDO, cu aproape 60 de ani în urmă, guvernul britanic de atunci nu a bănuit că îi cedează acesteia suveranitatea în domeniul justiţiei şi nu a considerat CEDO echivalentul Curţii Supreme americane, o instanţă care poate impune legi statelor individuale. Acesta este însă modul cum judecătorii de la CEDO îşi percep rolul. (O.M.)