S-a desemnat „Jandarmul anului 2008”

Jandarmul Cezar Agarici din Ilfov, cel care i-a denunţat pe hoţii care furau petrol din conductele Conpet, a fost desemnat, alături de alţi colegi, „Jandarmul Anului 2008”.

17 persoane, printre care un jandarm, au fost reţinute în decembrie, pentru furt de produse petroliere, după ce autorităţile din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov au percheziţionat 23 de locuinţe, informa pe 10 decembrie Direcţia Generală Anticorupţie. Totuşi, pe 23 ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a decis să îi pună în libertate pe cei 17, printre care se află şi un jandarm, decizia instanţei fiind definitivă.

A curs ţiţei, acum plouă cu medalii

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, împreună cu lucrători ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Jandarmeriei Române, sub coordonarea procurorilor Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au percheziţionat 23 de locuinţe din Ilfov, Dâmboviţa, Giurgiu şi Prahova, întrucât existau informaţii că aici sunt ascunse cantităţi impresionante de produse petroliere provenite din furturi din conductele magistrale de transport ţiţei ale Societăţii Conpet SA, precum şi alte probe care conturează activitatea unei grupări specializate în astfel de furturi. Cazul a intrat în atenţia ofiţerilor DGA în luna august a anului trecut, când un subofiţer din cadrul Jandarmeriei Ilfov a denunţat faptul că un cetăţean i-a oferit sume de bani pentru a lipsi între anumite ore din zona conductelor de transport ţiţei. (O.M.)