Felinele au „vilă” de 400.000 de lei

PLOIEŞTI. Primăria oraşului a investit 400.000 lei pentru cel mai mare adăpost de feline din România. Inaugurarea uimitorului adăpost a avut loc ieri la Grădina zoologică din Parcul Bucov.

Acesta are o suprafaţă de 4.300 mp şi a devenit cel mai mare adăpost de feline din întreaga ţară. Amplasamentul este poziţionat în partea vestică a Grădinii Zoologice, lângă adăpostul de urşi, şi este împrejmuit cu gard metalic cu o înălţime de 3 metri. Pe interior este prevăzut cu 3 segmente de gard electric. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Ploieşti, ca şi adăpostul pentru urşi, spaţiul amenajat pentru lei este prevăzut cu un canal de apă lung de 50 de metri şi adânc de 2,5 metri. Padocul, cu o suprafaţă de 150 mp, este împărţit în 3 spaţii principale, plus un spaţiu de pregătire a hranei. Datorită canalului de apă ce desparte zona de vizitare de spaţiul amenajat pentru feline, contactul vizual dintre vizitator şi animale este liber”, se arată într-un comunicat al Primăriei. În prezent, Grădina Zoologică din Ploieşti adăposteşte 5 exemplare de lei – 4 femele şi un mascul, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. (A.M.V.)